Prima pagină » Life-Inedit » Un bărbat s-a sinucis după ce un poliţist l-a minţit că a omorât o persoană. Reacţia şocantă a poliţistului: „Este o minciună, dar e distractiv”

Un bărbat s-a sinucis după ce un poliţist l-a minţit că a omorât o persoană. Reacţia şocantă a poliţistului: „Este o minciună, dar e distractiv”

Un bărbat din SUA s-a sinucis după ce un poliţist l-a minţit că persoana pe care a accidentat-o cu maşina a murit, relatează CNN.
Un bărbat s-a sinucis după ce un poliţist l-a minţit că a omorât o persoană. Reacţia şocantă a poliţistului: „Este o minciună, dar e distractiv

Un bărbat din Seattle, care a lovit o femeie cu maşina apoi a fugit de la locul accidentului, s-a sinucis după ce un poliţist a minţit în privinţa stării de sănătate a victimei, susţinând că aceasta s-ar putea să nu supravieţuiască, relatează CNN.

Autorităţile care investighează sinuciderea şoferului au aflat de la prietenii acestuia că bărbatul credea că într-adevăr a omorât persoana în cauză.

Informaţia mincinoasă a fost transmisă de către poliţist unui prieten al şoferului.

În mai puţin de o săptămână de la accident, bărbatul a fost găsit mort de către colegul său. Autorităţile consideră că minciuna poliţistului a contribuit foarte mult la sinuciderea şoferului.

După accident, nu a fost depusă plângere pentru eventuale leziuni suferite, iar autorităţile solicitaseră poliţiei doar numărul de asigurare al şoferului.

De asemenea, în raportul autorităţilor despre maniera în care poliţistul a condus investigaţia accidentului este menţionat faptul că acesta a declarat colegului său că, în cazul în care suspectul urma să fie găsit, l-ar fi minţit în legătură cu starea victimei.

„Este o minciună, dar e distractiv” , este notat în raportul întocmit de autorităţi.

Poliţistul care a investigat cazul a fost supendat timp de şase zile din funcţie de către Departamentul Poliţiei din Seattle. Poliţistul a mai afirmat că metoda sa a fost necesară şi că nu se simte responsabil pentru sinuciderea şoferului implicat în accident.