„Abia aştept să vă găzduiesc aici în viitor”, a scris rapperul pe contul său de Twitter.
Akon şi-a anunţat iniţial planurile pentru futuristul „Crypto city” în 2018, spunând că oraşul va fi construit pe un teren de 800 de hectare care i-a fost dăruit de preşedintele Senegalului, Macky Sall.
În noul oraş, tranzacţiile vor fi făcute exclusiv în moneda digitală proprie, AKoin, a mai spus rapperul.
Just finalized the agreement for AKON CITY in Senegal. Looking forward to hosting you there in the future pic.twitter.com/dsoYpmjnpf
— AKON (@Akon) January 13, 2020
Site-ul oficial al oraşului arată că acesta se află la cinci minute de mers cu maşina de noul aroport internaţional din Senegal.
Akon s-a născut în Senegal şi s-a mutat în Union City, statul american New Jersey, la vârsta de 7 ani, potrivit site-ului său oficial.
Celebru pentru hituri precum „Locked Up”, „Lonely” şi „Oh Africa”, rapperul nominalizat la Grammy s-a remarcat în ultimii ani mai mult ca om de afaceri.
În urmă cu mai mulţi ani, Akon a început să finanţeze furnizarea unor dispozitive de captare a energiei solare de către mai multe familii din diverse zonele rurale africane, prin intermediul companiei sale Akon Lighting Africa, pe care a înfiinţat-o în 2013. În 2015, Akon a inaugurat o „academie solară” – Solar Academy – în Mali, unde tinerii studenţi la facultatea de inginerie învaţă să capteze şi să folosească energia Soarelui.
Akon, pe numele său real Aliaune Thiam, în vârstă de 46 de ani, este cântăreţ, compozitor şi producător de hip-hop şi R&B. A început să fie cunoscut după lansarea primului său single, „Locked Up”, de pe albumul de debut „Trouble”. Cel de-al doilea material discografic i-a adus o nominalizare la premiile Grammy, pentru piesa „Smack That”. Akon are la activ peste 20 de cântece în Billboard Hot 100 şi este singurul artist care a ocupat de două ori primul şi al doilea loc, simultan, în acest clasament.