- Home
- Life-Inedit
- PARIS, (17.01.2012, 15:11)
Numărul accidentelor în care au fost implicaţi pietoni care ascultau muzică la cască s-a triplat
Numărul accidentelor grave în care au fost implicaţi pietoni care se deplasau ascultând muzică sau posturi de radio la cască s-a triplat în ultimii şase ani, potrivit unui studiu american publicat în revista Injury Prevention, editată de grupul British Medical Journals.
Urmărește
146 afișări
Numărul accidentelor în care au fost implicaţi pietoni care ascultau muzică la cască s-a triplat (Imagine: Claudia Veja/Mediafax foto)
Victimele sunt în principal adolescenţi şi tineri adulţi.
Cele mai multe dintre accidente s-au produs în zonele urbane. Doar 10% din cazuri s-au înregistrat în zonele rurale, afirmă autorii acestui studiu, realizat între ianuarie 2004 şi iunie 2011.
Vârsta medie a victimelor a fost de 21 de ani. Printre ele, puţin mai mult de jumătate (55%) au fost lovite de trenuri. Circa două treimi dintre victime (68%) sunt de sex masculin şi aveau în medie mai puţin de 30 de ani în momentul accidentului.
În perioada monitorizată, au fost înregistrate 116 accidente de acest tip, dintre care 16 au avut loc în 2004 - 2005. În 2010 - 2011, această cifră a urcat la 47.
81 dintre cele 116 accidente (70%) au fost mortale. În trei sferturi din cazuri, martorii au raportat faptul că victima avea căşti pe urechi în momentul producerii accidentului.
În aproximativ un caz din patru (29%), în rapoarte s-a menţionat folosirea claxonului sau a sirenelor de alarmă, înainte ca pietonul să fie accidentat.
În opinia autorilor accidentelor, neatenţia pietonului, captivat de muzica sau informaţiile pe care le ascultă, şi incapacitatea acestuia de a auzi, din cauza căştilor, sunetele exterioare, se află probabil la originea producerii celor mai multe accidente.
Însă ascultarea muzicii la cască ar diminua, totodată, resursele cerebrale destinate stimulilor externi, reducând astfel acuitatea vizuală a victimelor, făcându-le să devină aproape oarbe faţă de ceea ce se petrece în jurul lor.
Telefoanele mobile şi kit-urile hands-free nu au fost luate în calcul în acest studiu.
Potrivit datelor oferite de National Highway Traffic Safety Administration din SUA, între 4.000 şi 5.000 de pietoni sunt accidentaţi mortal de autovehicule, reprezentând 10-12% din totalul victimelor făcute pe străzile din Statele Unite. Trenurile provoacă circa 50 de victime pe an.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe