O casă devine "acasă" doar după ce proprietarul se plimbă nud prin ea

O locuinţă devine cu adevărat "acasă" doar după ce proprietarul/ chiriaşul acesteia se plimbă gol prin ea, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de un magazin online din Marea Britanie.

Urmărește
473 afișări
Imaginea articolului O casă devine "acasă" doar după ce proprietarul se plimbă nud prin ea

O casă devine "acasă" doar după ce proprietarul se plimbă nud prin ea (Imagine: Mediafax Foto)

Majoritatea britanicilor nu se simt cu adevărat "acasă" decât după ce s-au plimbat prin noua lor locuinţă aşa cum au venit pe lume, citat de dailymail.co.uk.

Acesta este unul dintre cele mai importante ritualuri pe care oamenii simt că trebuie să le facă după ce s-au mutat într-o locuinţă nouă.

Pe aceeaşi listă de ritualuri au mai fost incluse petrecerea de casă nouă, micul dejun luat în pat şi cumpărarea unor piese de mobilier noi.

Rezultatele acestui sondaj - realizat de Very.co.uk şi la care au participat 2.000 de persoane - arată că, în medie, oamenii au nevoie de două luni şi şase zile pentru a se simţi cu adevărat acasă într-o locuinţă nouă.

Pe aceeaşi listă a ritualurilor pe care oamenii simt că trebuie să le facă într-o locuinţă nouă au mai fost incluse: petrecerea unei zile/ nopţi întregi pe canapea, plasarea unui covoraş în faţa uşii de la intrarea în casă, primirea unui cadou de casă nouă, plasarea unor fotografii de familie sau ale unor prieteni pe mobilierul din casă, memorarea codului poştal, invitarea la cină a unor prieteni.

Potrivit acestui sondaj, britanicii cheltuie, în medie 317,90 de lire sterline (402,08 euro) pe mobilă nouă în primul an petrecut într-o locuinţă nouă.

Un pat, un televizor şi o canapea sunt lucrurile considerate necesare de britanici pentru a se simţi "acasă".

În ceea ce priveşte petrecerea de casă nouă, peste 50% dintre respondenţi au spus că preferă o serată petrecută în grădină sau un grătar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici