O continuare a filmului "O viaţă minunată", în pregătire la Hollywood

O continuare a filmului "O viaţă minunată/ It's A Wonderful Life" se află în pregătire la Hollywood şi va fi lansată pe marile ecrane la 67 de ani după prezentarea peliculei originale, un îndrăgit lungmetraj despre sărbătorile de iarnă.

Urmărește
198 afișări
Imaginea articolului O continuare a filmului "O viaţă minunată", în pregătire la Hollywood

O continuare a filmului "O viaţă minunată", în pregătire la Hollywood (Imagine: Shutterstock)

Filmul clasic din 1949 spune povestea unui bărbat care lucrează la o bancă, George Bailey, interpretat de Jimmy Stewart, care încearcă să se sinucidă, înainte ca un înger să îi arate cum ar fi viaţa familiei sale dacă el nu ar mai trăi, informează contactmusic.com.

"O viaţă minunată", regizat de Frank Capra, a rămas până în zilele noastre unul dintre cele mai apreciate filme din toate timpurile, atât în viziunea publicului, cât şi în opinia criticilor de cinema.

Producătorii de la Hollywood pregătesc o continuare a acestei pelicule clasice, în care Karolyn Grimes - care a jucat rolul Zuzu, nepoata personajului interpretat de Jimmy Stewart în filmul original - va juca rolul unui înger care îl ghidează în viaţă pe nepotul lui George Bailey.

"Noul film va păstra atmosfera din filmul original şi trebuie pur şi simplu să fie văzut. Am citit probabil vreo 20 de scenarii de-a lungul anilor pentru diverse continuări ale filmului «O viaţă minunată», dar niciunul nu era bun", a declarat actriţa Karolyn Grimes.

Filmul "It's a Wonderful Life: The Rest of the Story" va fi lansat pe marile ecrane în preajma Crăciunului din 2015.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici