Potrivit sursei citate, în urma unei iniţiative lansate pe Twitter, denumită #ForceForDaniel, producătorii filmului au fost de acord ca Daniel Fleetwood, un fan înfocat al seriei „Star Wars” în vârstă de 32 de ani, să aibă parte de o vizionare privată, chiar în locuinţa sa, a unei versiuni needitate a peliculei „Star Wars: Trezirea Forţei”.
Campania s-a bucurat şi de sprijinul unora dintre actorii principali ai filmului, Mark Hamill, Peter Mayhew şi John Boyega.
CNN menţionează că bărbatul are o formă extrem de rară de cancer, iar medicii i-au spus în luna iulie a acestui an că mai are de trăit doar câteva luni. Daniel Fleetwood şi-a exprimat dorinţa de a vedea înainte să moară şi ultimul film din seria pe care o îndrăgea încă din copilărie.
Pelicula „Star Wars: Trezirea Forţei/Star Wars: Episode VII – The Force Awakens” va fi lansată oficial pe marile ecrane pe 18 decembrie.