O expoziţie dedicată sexului din lumea animalelor, vernisată la Londra

Muzeul de Istorie Naturală din Londra s-a lansat în premieră în domeniul explorării sexualităţii din lumea animalelor, odată cu organizarea unei expoziţii speciale, destinată "adulţilor şi adolescenţilor în vârstă de peste 16 ani".

Urmărește
468 afișări
Imaginea articolului O expoziţie dedicată sexului din lumea animalelor, vernisată la Londra

O expoziţie dedicată sexului din lumea animalelor, vernisată la Londra (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Expoziţia spune şi arată tot ce se putea imagina în acest domeniu, prezentând iepuri şi arici - împăiaţi - în plină acţiune, dar şi penisuri minuscule (de mărimea unui fir de păr, la lilieci) sau impresionante (cum este cel al masculului de morsă).

Umorul este prezent şi el în această expoziţie, printr-o serie de scurtmetraje denumite "porno verzi", în care actriţa Isabella Rossellini îşi împrumută vocea unor animale - melci, raţe şi păianjeni - surprinse de camerele de filmat în plină strategie a reproducerii.

Sexualitatea şi anatomia umană par dintr-o dată mult mai simple, în comparaţie cu penisul detaşabil pe care masculul de argonaut (o moluscă) îl depune în corpul femelei sale sau cu cel al barnaclului, un crustaceu care poate desfăşura în afara cochiliei un penis de 30 ori mai lung ca talia acestei vieţuitoare.

Gorila Guy, o adevărată mascotă a Grădinii zoologice din Londra timp de mulţi ani, în prezent împăiată, ocupă un loc de onoare în această expoziţie. De o talie impresionantă, Guy avea un veritabil harem, îşi ţinea la distanţă toţi rivalii printr-o forţă brută colosală, dar era în acelaşi timp capabil de gesturi de mare tandreţe.

Maimuţele bonobo, capabile să facă sex în orice moment - fie că au un pui pe spate, fie că sunt pe punctul de a mânca un ananas -, nu lipsesc nici ele din această expoziţie.

"Le cerem vizitatorilor să îşi lase ideile preconcepute la vestiar", a declarat Tate Greenhalgh, comisarul expoziţiei. "Expoziţia noastră descrie relaţia dintre sex, evoluţie şi adaptările surprinzătoare pe care animalele le-au pus la punct pentru a se reproduce cu o eficienţă cât mai ridicată", a mai spus acesta.

O pasăre de talie mică şi cu un penaj albastru - Malurus cyaneus - poate produce o doză record de 8 miliarde de spermatozoizi la o singură acuplare. Masculul speră să devină astfel fericitul tată al viitoarei serii de puişori ce vor ecloza din ouăle depuse de femelă, aceasta având un comportament sexual extrem de libertin care exacerbează competiţia.

În ceea ce-l priveşte pe ariciul mascul, el nu ezită să "încuie" vaginul femelei pe care tocmai a fecundat-o, cu un lichid seminal care se întăreşte, împiedicând astfel accesul eventualilor săi rivali.

Poezia are şi ea locul ei, organizatorii punând la dispoziţia vizitatorilor un perete întreg special amenajat, unde aceştia vor putea să scrie mesaje adresate partenerului de cuplu, cu doar câteva zile înainte de Sfântul Valentin (14 februarie).

Expoziţia "Sexual Nature" este organizată la Natural History Museum din Londra, în perioada 11 februarie - 2 octombrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici