O femeie din Mexic este însărcinată cu nouă bebeluşi

O femeie din Mexic este însărcinată cu nouă bebeluşi - şase fete şi trei băieţi -, a anunţat în noaptea de joi spre vineri postul de televiziune Televisa.

Urmărește
638 afișări
Imaginea articolului O femeie din Mexic este însărcinată cu nouă bebeluşi

O femeie din Mexic este însărcinată cu nouă bebeluşi (Imagine: Shutterstock)

Femeia se numeşte Karla Vanessa Perez şi locuieşte în partea de nord-est a statului mexican Coahuila, care se învecinează cu statul american Texas. Femeia este internată într-un spital din Saltillo, principalul oraş din statul Coahuila.

Karla Vanessa Perez, a cărei vârstă nu a fost precizată, a urmat un tratament care a condus la apariţia acestei sarcini multiple.

Agenţia de presă mexicană Notimex a confirmat, la rândul ei, această sarcină specială şi a spus că Perez va naşte pe 20 mai.

"Este prea devreme pentru a mă gândi la numele bebeluşilor. Înainte de toate, sper ca totul să meargă bine", a spus Karla Vanessa Perez.

Aducerea pe lume cu succes a nouă copii de către aceeaşi mamă, în aceeaşi zi, ar reprezenta una dintre cele mai spectaculoase naşteri multiple care s-au înregistrat vreodată.

În 2009, o femeie din California a născut octupleţi, atrăgând atenţia presei mondiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici