Ryker a fost instruit la Double H Canine Training Academy, din Louisville, statul american Kentucky. În ciuda străduinţei dresorilor, ciobănescul german nu a reuşit să devină câine utilitar, din cauza firii lui „şăgalnice”.
În final, antrenorii şi-au dat seama că Ryker nu a fost făcut pentru această îndeletnicire. Chiar şi aşa, cei care îl vor adopta se vor bucura de compania lui şi de energia de care patrupedul debordează.
În clipul de mai jos puteţi vedea diferitele teste pe care ciobănescul german le-a picat.