- Home
- Life-Inedit
- (09.07.2018, 15:52)
(P) Una dintre cele mai importante inovaţii din stomatologie a ajuns şi în România
Ţara noastră se numără printre populaţiile cu cele mai grave probleme dentare din Europa. Studiile arată că 7 din 10 români şi-au pierdut cel puţin un dinte, potrivit datelor Eurobarometru, iar 30% dintre români şi-au pierdut toţi dinţii naturali.
Urmărește
16088 afișări
(P) Una dintre cele mai importante inovaţii din stomatologie a ajuns şi în România
Explicaţia pentru aceste cifre alarmante este, adesea, una şi aceeaşi: cei mai mulţi români nu apelează la nicio forma de prevenţie şi ajung la medicul stomatolog atunci când au dureri, iar uneori este mult prea târziu pentru salvarea dintelui sau dinţilor cu probleme.
În aceste condiţii întrebarea care se pune este de ce apelăm prea târziu la dentist? Iar răspunsul îl ştim cu toţii: pentru că există preconcepţia conform căreia tratamentele dentare durează mult, necesită multe vizite, multă bataie de cap şi sunt foarte dureroase.
Ei bine, nu. Toate acestea nu mai sunt valabile odată cu apariţia, în premieră pentru România, a sistemului de implant Straumann PRO Arch, sistem cu ajutorul căruia pacienţii pot beneficia de o reconstrucţie completă a danturii. În doar 24 de ore pot trece la un zâmbet nou, complet transformat, cu o estetică impecabilă, indiferent că este vorba despre lipsa a patru dinţi sau pierderea a mai mult de zece.
Cum funcţionează? În numai trei etape, sistemul Straumann PRO Arch înlocuieşte dinţii lipsă cu doar 4-6 implanturi dentare inserate în unghiuri şi poziţii strategice, în partea din faţă a arcadei, acolo unde cantitatea de os este întotdeauna suficientă pentru a susţine un implant. Din acest motiv acest sistem reprezintă soluţia ideală inclusiv pentru pacienţii cu resorbţie osoasă.
Rezultatele, vizavi de un implant clasic, sunt într-adevăr spectaculoase. Funcţionalitatea este practic imediată şi estetica deosebită, dinţii având aspect natural. Timpul de vindecare este mult mai scurt, cu siguranţă şi datorită faptului că adiţia de os şi operaţia de sinus lift nu mai sunt necesare. După vindecare pacienţii pot consuma toate alimentele, în condiţiile în care igiena orală este mult mai uşor de întreţinut.
Dar cu adevărat îmbucurător este că şi în România se constată un trend ascendent al soluţiilor cu implant dentar. Românii au înţeles că o investiţie în dantură înseamnă o investiţie în zâmbetul pe care-l credeau definitiv pierdut şi, nu în ultimul rând, au înţeles că o investiţie în dantură înseamnă o investiţie în sănătatea lor. Iar Strauman PRO Arch vine în întâmpinarea lor şi le pune la dispoziţie toate beneficiile pe care nu le puteau avea în cazul implanturilor clasice sau al perimatelor proteze.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe