O înregistrare video de culise cu Marilyn Monroe, descoperită în Australia

O înregistrare video cu Marilyn Monroe, realizată pe platourile de filmare ale comediei "Unora le place jazz-ul", veche de 50 de ani, va fi scoasă la licitaţie în Australia, la Melbourne, pe 25 septembrie.

Urmărește
29 afișări
Imaginea articolului O înregistrare video de culise cu Marilyn Monroe, descoperită în Australia

O înregistrare video de culise cu Marilyn Monroe, descoperită în Australia

Charles Leski, proprietarul casei de licitaţii din Melbourne care se ocupă de tranzacţie, spune că filmul, pe peliculă de 8 mm, are o durată de 2,5 minute şi îi are ca protagonişti pe Monroe şi pe colegul său Tony Curtis pe platourile de filmare ale comediei "Unora le place jazz-ul". Cei doi se pregătesac să filmeze o scenă, iar Monroe aruncă mingi în Curtis pentru a-i atrage atenţia. Filmuleţul, în care se mai poate vedea regizorul Billy Wilder, a fost realizat la începutul anului 1959 de un ofiţer din marina americană care fusese invitat pe platourile de filmare după ce Monroe vizitase baza sa militară din San Diego.

Filmul, păstrat în cutia lui Kodak originală, a fost moştenit de fiica ofiţerului, care locuieşte în Melbourne, Australia. Aceasta a decis să scoată înregistrarea la licitaţie fiind de părere că ar putea fi importantă pentru lumea cinematografiei.

În iunie, o înregistrare video de 47 de minute cu Marilyn Monroe şi Clark Gable pe platourile de filmare ale ultimului lungmetraj finalizat din carierele celor doi, "Inadaptaţii" (1961), a fost vândută la o licitaţie organizată în SUA contra sumei de 60.000 de dolari.

Leski a mai adăugat că înregistrarea pe care o va scoate la vânzare ar putea atrage multă lume pentru că "Unora le place jazz-ul" a fost desemnată de Institutul American de Film (AFI) cea mai bună comedie americană a tuturor timpurilor. În plus, înregistrarea este color, spre deosebire de comedie, care este filmată alb-negru.

Monroe a murit pe 5 august 1962, la vârsta de 36 de ani, din cauza unei supradoze de droguri.

Înregistrarea video, care este scoasă la licitaţie alături de o copie pe CD şi una pe DVD, a fost evaluată la o sumă cuprinsă între 17.000 şi 25.500 de dolari. Cumpărătorului i se oferă, de asemenea, drepturile comerciale asupra înregistrării.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici