- Home
- Life-Inedit
- NEW YORK, (04.10.2018, 11:13)
- Ana Obretin
O scrisoare despre Dumnezeu şi religie redactată de Einstein, scoasă la licitaţie pentru o sumă URIAŞĂ
O scrisoare redactată de savantul Albert Einstein, în care acesta spune că Dumnezeu este "produsul slăbiciunii umane", evaluată la 1-1,5 milioane de dolari, va fi scoasă la licitaţie joi, la casa Christie's din New York, potrivit livescience.com.
Urmărește
2073 afișări
O scrisoare despre Dumnezeu şi religie redactată de Einstein, la licitaţie pentru o sumă uriaşă
Redactată cu un an înainte să moară, în 1955, în limba germană, scrisoarea a fost trimisă de Einstein, aflat la Universitatea Princeton din New Jersey, SUA, filosofului Eric Gutkind.
"Cuvântul «Dumnezeu» nu înseamnă nimic pentru mine decât expresia şi produsul slăbiciunii umane, iar Biblia este o colecţie de legende pline de înţelepciune, dar mai degrabă primitive", a scris fizicianul, celebru pentru teoria relativităţii, în acest document, care se întinde pe o pagină şi jumătate.
"Nicio interpretare, oricât ar fi de subtilă, nu schimbă nimic pentru mine", a mai scris Einstein, care a vorbit şi despre iudaism, ce era, pentru el, "ca toate celelalte religii, o expresie a superstiţiilor primitive".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
"Iar poporul evreu, din care fac parte cu bucurie şi în a cărui mentalitate mă simt profund ancorat, nu mi se pare mai demn decât alte popoare", era de părere Einstein, care a adăuga: "Din experienţa mea, nu sunt mai buni decât alte grupuri umane, chiar dacă sunt protejaţi de cele mai rele excese de o lipsă de putere. Nu simt nimic în ceea ce îi priveşte care ar putea justifica termenul de (popor, n.r.) «ales»".
Scrisoarea a mai fost scoasă la licitaţie în 2008, când a fost cumpărată de un colecţionar pentru suma de 404.000 de dolari.
În octombrie 2017, o notă redactată de Einstein, privind teoria relativităţii, a fost vândută la licitaţie pentru 1,56 de milioane de dolari.
Albert Einstein a publicat, în 1905, teoria relativităţii restrânse, completată, în 1915, cu teoria relativităţii generalizate, în care a afirmat că timpul accelerează sau încetineşte în funcţie de viteza de deplasare a unui obiect în spaţiu, relativ la poziţia unui alt obiect. Teoria relativităţii a lui Einstein se află la originea a numeroase romane science-fiction, care pun accentul pe distorsiunea timpului şi a spaţiului.
Albert Einstein a fost recompensat în 1921 cu premiul Nobel pentru fizică.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe