- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (08.07.2015, 12:18)
- Departamentul Life
O statuie a actorului Bill Cosby, scoasă din unul din parcurile tematice Disney
O statuie a lui Bill Cosby va fi scoasă din parcul tematic Hollywood Studios din Florida, aparţinând companiei Disney, ca urmare a informaţiilor apărute recent despre celebrul actor, potrivit cărora acesta ar fi drogat o femeie pentru a întreţine relaţii sexuale cu ea, informează contactmusic.com.
Urmărește
192 afișări
O statuie a actorului Bill Cosby, scoasă din unul din parcurile tematice Disney (Imagine: AFP)
Un purtător de cuvânt al companiei Disney a declarat, marţi, că, având în vedere acuzaţiile care i se aduc lui Cosby, bustul actorului, situat lângă reprezentări ale unor celebrităţi precum Lucille Ball şi Oprah Winfrey, va fi scos.
În acest sens s-a întocmit şi o petiţie la începutul acestui an, prin care se cerea înlăturarea statuii lui Cosby din parcul tematic Disney.
Bill Cosby a recunoscut, într-o declaraţie acordată în instanţă, în 2005, că a drogat o femeie pentru a întreţine relaţii sexuale cu ea, însă starul american a precizat că aceasta a fost de acord să ia respectivele sedative, potrivit bbc.com.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Declaraţia respectivă a fost făcută de Bill Cosby într-un proces care i-a fost intentat de o femeie, care l-a acuzat de abuz sexual. Cazul a fost însă închis, după ce respectiva femeie şi-a retras acuzaţiile, pentru o sumă a cărei valoare nu a fost făcută publică.
În declaraţia sa din 2005, Cosby a recunoscut că, în anii 1970, a obţinut sedative (Quaaludes) cu intenţia de a le folosi pe o femeie cu care dorea să facă sex. Documentele în care apare mărturia respectivă au fost obţinute, luni, de agenţia de presă Associated Press.
Cosby a mai spus că a dat respectivele sedative cel puţin unei femei şi "altor persoane".
Actorul de comedie a afirmat la momentul respectiv că a cunoscut-o în Las Vegas pe acea femeie, a cărei identitate a fost protejată în documentele din instanţă.
Totodată, avocaţii actorului au precizat că femeia respectivă a fost în cunoştinţă de cauză şi şi-a dat acordul pentru a lua acele sedative.
Până în acest moment, aproximativ 40 de femei l-au acuzat de abuz sexual pe Bill Cosby, în prezent în vârstă de 77 de ani.
Cosby a negat toate acuzaţiile de agresiune sexuală care i-au fost aduse, multe dintre ele datând de zeci de ani şi fiind fapte prescrise, atât din punct de vedere penal, cât şi civil.
Cosby, celebru pentru personajul său supranumit "America's Dad" (Tatăl Americii, n.r.), doctorul Cliff Huxtable din serialul de comedie de succes "Cosby Show", nu a fost niciodată acuzat sau anchetat în mod oficial referitor la vreuna dintre acuzaţiile de abuz. În 2005, actorul a ajuns la o înţelegere într-un proces civil referitor la comportament sexual nepotrivit.
NBC şi Netflix au renunţat la o serie de proiecte cu Bill Cosby după apariţia acuzaţiilor, în luna noiembrie 2014. Turneul de stand-up comedy al actorului, în cadrul căruia mai multe spectacole au fost anulate, a fost, de asemenea, afectat.
Bill Cosby se află în atenţia presei americane de când un alt actor, Hannibal Buress, a spus că starul american este "un violator", în timpul unui spectacol, în octombrie 2014, în Philadelphia, oraşul natal al lui Cosby.
Citeşte şi:
Alte două femei îl acuză pe Bill Cosby de abuz sexual. Până în prezent aproximativ 40 de femei l-au acuzat pe actor
Citeşte şi:
Bill Cosby îşi continuă show-urile, în ciuda acuzaţiilor privind comiterea unor abuzuri sexuale
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe