- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (18.05.2010, 20:04)
O substanţă inhalantă ar putea combate impotenţa în 10 minute
Un inhalator care conţine o substanţă derivată din morfină, ce poate ajuta bărbaţii să aibă o erecţie în doar 10 minute, ar putea fi folosit într-un nou tratament împotriva impotenţei, potrivit dailymail.co.uk.
Urmărește
211 afișări
O substanţă inhalantă ar putea combate impotenţa în 10 minute (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
Aparatul conţine o substanţă derivată din morfină - apomorfină -, care are ca efect stimularea receptorilor chimici din creier. Un studiu recent, publicat în Journal of Sexual Medicine, a arătat că majoritatea din cei 600 de bărbaţi care au testat inhalatorul cu această substanţă au putut avea o erecţie în 10 minute de la inhalare.
Deşi este încă în faza de testare, invenţia, asemănătoare unui inhalator pentru bolnavii de astm, ar putea fi utilă pentru bărbaţii care suferă de disfuncţii erectile, dacă se va dovedi sigură şi eficientă.
Medicamentele precum Viagra, Cialis şi Levitra au revoluţionat tratamentele împotriva impotenţei în ultimii 10 ani. Însă în jur de 30% dintre bărbaţii care le folosesc văd doar o mică îmbunătăţire a activităţii sexuale - sau chiar niciun fel de schimbări. Pentru aceştia, singura alternativă este injectarea unor anumite medicamente direct în penis sau folosirea unei pompe pentru a spori manual cantitatea de sânge care ajunge în organul genital. Niciuna din aceste metode nu este foarte populară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Chiar şi în cazul bărbaţilor pentru care tratamentul cu Viagra şi alte medicamente împotriva impotenţei au efect, poate dura cel puţin 40 de minute de la administrare până la obţinerea unei erecţii. Se estimează că jumătate din bărbaţii de peste 40 de ani suferă de disfuncţii erectile din când în când.
Cauzele pot varia de la diabet şi deficienţe hormonale la stres şi depresie.
Apomorfina a fost fabricată pentru a trata maladia Parkinson, însă cercetătorii au observat că poate şi să sporească dorinţa sexuală a unui bărbat.
Vectura Ltd, compania care fabrică inhalatorul, speră ca într-o bună zi acesta să rivalizeze cu Viagra ca prim tratament împotriva impotenţei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe