Energia electrică este acum restabilită treptat în întreaga naţiune insulară cu 22 de milioane de locuitori, acordându-se prioritate facilităţilor medicale şi instalaţiilor de purificare a apei.
„O maimuţă a intrat în contact cu transformatorul nostru de reţea, provocând un dezechilibru în sistem”, a declarat reporterilor ministrul energiei, Kumara Jayakody.
Pana de curent a început duminică în jurul orei locale 11:00 (07:30 ora României), forţându-i pe mulţi să se bazeze pe generatoare. Oficialii au declarat că ar putea dura câteva ore până la restabilirea curentului.
Pe social media, oamenii au criticat autorităţile, făcând în acelaşi timp haz de incident.
„Numai în Sri Lanka un grup de maimuţe care se luptă în interiorul unei centrale electrice poate provoca o pană de curent în întreaga insulă”, a scris Jamila Husain, redactor-şef al ziarului local Daily Mirror.
Un alt utilizator X, Sreeni R, a postat o ilustraţie a zeului maimuţă Hanuman, care, potrivit epopeii hinduse Ramayana, a incendiat Sri Lanka în timpul unui război cu regele demon Ravana, care stăpânea ţara.
Într-un raport publicat luni,presa locală a precizat că inginerii au avertizat guvernele consecutive „de ani de zile” să îşi modernizeze reţeaua electrică sau să se confrunte cu pene de curent frecvente.