O vioară Stradivarius furată în SUA, descoperită în podul unei case

O vioară Stradivarius, veche de 300 de ani, care a fost furată de la concertmaistrul Orchestrei simfonice din statul american Milwaukee, în timpul unui jaf armat, a fost găsită de poliţie în podul unei case din acest oraş, au declarat, joi, reprezentanţii legii.

Urmărește
342 afișări
Imaginea articolului O vioară Stradivarius furată în SUA, descoperită în podul unei case

Vioara Stradivarius estimată la 5 milioane de dolari, descoperită în podul unei case din Milwaukee (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Poliţia a descoperit instrumentul cu coarde miercuri seară, ascuns într-o valiză ce se afla în podul unei case din sudul oraşului Milwaukee, a afirmat Ed Flynn, şeful Departamentului de poliţie din oraş, în timpul unei conferinţe de presă.

Recuperarea viorii urmează după arestarea, în cursul zilei de luni, a trei suspecţi, unul dintre aceştia fiind un infractor cunoscut pentru furtul obiectelor de artă din Milwaukee.

Preţiosul instrument muzical a fost restituit joi proprietarului - a cărui identitate nu a fost făcută publică -, care, la rândul său, îl împrumutase pe termen nelimitat violonistului Frank Almond, concertmaistrul Orchestrei simfonice din Milwaukee.

Datând din 1715, vioara poate fi identificată cu ajutorul unor striaţii unice de pe spatele acesteia.

Hoţii înarmaţi cu un pistol cu electroşocuri l-au atacat pe violonistul Frank Almond, după un concert susţinut de acesta la Wisconsin Lutheran College, în seara de 27 ianuarie.

Unul dintre cei trei suspecţi - doi bărbaţi şi o femeie - ar putea fi pus sub acuzare vineri, potrivit procurorului John Chisholm.

Proprietarul casei în care a fost găsit instrumentul a declarat autorităţilor că unul dintre suspecţi l-a rugat să lase valiza la domiciliul acestuia, iar proprietarul a fost de acord, fără să ştie ce se află înăuntru.

Unul dintre suspecţi a fost închis în trecut pentu furtul, în anul 1995, a unei statui în valoare de 25.000 de dolari dintr-o galerie de artă, pe care a încercat să o vândă proprietarului patru ani mai târziu.

Frank Almond a afirmat, într-un comunicat, că este nerăbdător să poată cânta din nou la această vioară, supranumită Lipinski Stradivarius, cât mai curând.

Doar 600 de viori, viole şi violoncele realizate de celebrul artizan italian Antonio Stradivari au rezistat până în zilele noastre. Aceste instrumente sunt extrem de apreciate pentru sonoritatea lor deosebită şi inimitabilă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici