Oferte de Valentine’s Day: Căsătorii de probă la mall şi pachete speciale la hoteluri

Hotelieri din mai multe zone ale ţării şi mall-uri din marile oraşe îi aşteaptă pe îndrăgostiţi cu oferte speciale, cuplurile având ocazia să petreacă un week-end romantic la hotel, cu şampanie şi ciocolată, să se căsătorească pentru o zi la mall sau să îşi declare iubirea pe ”peretele dragostei”.

Urmărește
1234 afișări
Imaginea articolului Oferte de Valentine’s Day: Căsătorii de probă la mall şi pachete speciale la hoteluri

Oferte de Valentine’s Day: Căsătorii de probă la mall şi pachete speciale la hoteluri (Imagine: Shutterstock)

Cuplurile, care vor să profite de faptul că Valentine’s Day coincide cu sfârşitul de săptămână, pot sărbători ziua îndrăgostiţilor la o pensiune sau la un hotel, mai ales că proprietarii din mai multe zone au pregătit oferte speciale pentru această zi.

Pe Valea Prahovei, o pensiune de trei stele din Sinaia are o ofertă care include cazare pentru două nopţi în cameră decorată cu lumânări, mic dejun inclus şi o sticlă de vin sau şampanie în cameră. Preţul unui astfel de pachet turistic este de 276 de lei de persoană, iar cei care optează pentru această ofertă beneficiază de zece la sută reducere la restaurant, dar şi de 15 la sută discount la un club din apropierea pensiunii.

Tot la Sinaia, un hotel de trei stele a pregătit o ofertă specială pentru îndrăgostiţi. Aceştia pot petrece una sau două nopţi, pot primi micul dejun în cameră şi beneficiază de piano-concert, cină romantică şi relaxare la centrul SPA al hotelului. Ei vor beneficia şi de late check-out în 15 februarie, când camerele vor fi eliberate la ora 16.00, preţurile la aceste pachete turistice fiind între 370 de lei pentru o noapte în cameră dublă şi 790 de lei pentru două nopţi petrecute într-un apartament al hotelului.

La un hotel de patru stele din aceeaşi staţiune, week-end-ul de Valentine’s Day costă între 1.090 de lei şi 1.740 de lei şi include două nopţi de cazare, ”pachet surpriză” în cameră, cină romantică, acces la SPA, inclusiv pe timp de noapte şi 50 la sută discount la centrul de divertisment al hotelului, unde se joacă bowling şi biliard.

La Predeal, un hotel de patru stele a pregătit pentru week-end-ul 13-15 februarie o ofertă specială care include două nopţi de cazare, demipensiune şi cină romantică, la un preţ de 215 lei de persoană.
De Valentine’s Day, o ofertă specială are şi un hotel de trei stele din Bran, ai cărui proprietari le promit îndrăgostiţilor ”răsfăţ culinar deosebit”, care include somon, brânzeturi franţuzeşti, bruschete şi ton în coşuleţ de piersică. Pachetul turistic, al cărui preţ este de 275 de lei de persoană pentru două nopţi de cazare, include, de asemenea, o surpriză în cameră, despre care gazdele spun că ”va desăvârşi atmosfera sărbătorii”.

În Poiana Braşov, week-end-ul de Valentine’s Day costă, la un hotel de patru stele, 550 de lei de persoană, pachetul turistic incluzând vin roşu, ciocolată şi coş de fructe în cameră, cină romantică, dar şi relaxare şi tratament la SPA.
Şi proprietarii unui hotel de patru stele din Curtea de Argeş îi aşteaptă pe îndrăgostiţi să petreacă Valentine’s Day în camere ”cu decoraţiuni romantice”, cu bomboane de ciocolată, vin, ”cină într-o atmosferă romantică cu seară dansantă”, acces la piscină, saună şi jacuzzi, totul la un preţ de 225 de lei de persoană pentru două nopţi de cazare.

La Râmnicu Vâlcea, un hotel de patru stele care se prezintă drept ”unicul hotel-muzeu de artă din România” le-a pregătit îndrăgostiţilor ”pachete romantice”. Cei care vor să petreacă doar o noapte la hotel pot alege pachete turistice al căror preţ variază între 430 şi 700 de lei, incluzând cazare, cină romantică, vin, acces la piscină, masaj şi mic dejun pentru a doua zi, dar şi un cocktail ”spicy love” din partea casei. Cei care vor să ia doar cina la hotel pot beneficia de pachetul ”cină romantică” în seara de 14 februarie. La un preţ de 160 de lei, îndrăgostiţii primesc cina care include somon, creveţi, desert, vin spumant şi cocktail. La acelaşi hotel, pentru 820 de lei îndrăgostiţii pot petrece week-end-ul, unde primesc flori şi ciocolată în cameră, cină romantică, au acces la piscină, saună şi sală de fitness.

Şi marile centre comerciale au oferte speciale pentru îndrăgostiţi. În unul dintre mall-urile din Ploieşti se vor oficia, în week-end, ”căsătorii de probă”, iar cuplurile beneficiază de meniuri speciale la restaurantele din centrul comercial.
De asemenea, un mall din Piteşti îi aşteaptă pe îndrăgostiţi să-şi facă poze într-un ”selfie box”, să-şi declare iubirea pe ”peretele dragostei”, iar pe cei singuri îi cheamă să îşi găsească perechea la un ”speed dating”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici