Actriţa americană pare să fie convinsă de faptul că este supravegheată de autorităţile din ţara ei, după ce a citit un document, obţinut prin intermediul organizaţiei Freedom of Information. Actriţa consideră că, din cauza acestui demers, autorităţile guvernamentale nu i-au acordat, recent, permisul necesar pentru a vizita Casa Albă, informează express.co.uk.
Susan Sarandon a făcut aceste dezvăluiri cu ocazia unei discuţii cu publicul pe care a avut-o duminică, la Festivalul de film Tribeca din New York.
„Suntem supravegheaţi. Convorbirile mele telefonice au fost înregistrate. Mi-a fost refuzat permisul de vizitare a Casei Albe şi nu înţeleg care este motivul”, a spus actriţa americană.
Susan Sarandon este o susţinătoare înfocată a campaniilor pentru drepturile omului şi a militat în ultimii 30 de ani pentru diverse cauze liberale. Actriţa americană s-a opus în mod public, în 2003, campaniei militare americane din Irak.
Ea şi-a manifestat totodată sprijinul pentru mişcarea Occupy Wall Street, la începutul acestui an.
Susan Sarandon este o actriţă americană de cinci ori nominalizată la premiul Oscar, distincţie pe care a şi primit-o, în 1996, pentru rolul principal din „Culoarul morţii/ Dead Man Walking”.