Prima pagină » Life-Inedit » Bucureştiul, locul 13 la cinste

Bucureştiul, locul 13 la cinste

Bucureştiul ocupă poziţia a 13-a într-un clasament al oraşelor cu cei mai cinstiţi locuitori, stabilit de reporterii revistei Reader's Digest în urma unui test ce a inclus 32 de ţări şi care a constat în "pierderea" intenţionată a 960 de telefoane mobile în locuri publice.
Bucureştiul, locul 13 la cinste
23 iul. 2007, 13:45, Life-Inedit

Reporterii revistei Reader’s Digest din cele mai populate oraşe din 32 de ţări au fost rugaţi să "piardă", în locuri publice, 960 de telefoane mobile nou-nouţe, cu o valoare medie pe piaţă. Rezultatul – din 960, au fost recuperate 68%, adică 654.

Procentul cel mai ridicat de retururi a fost înregistrat în cel mai mic oraş care a participat la test: Ljubljana, capitala slovenă cu o populaţie de numai 267.000 de locuitori. Aici, un singur telefon din cele 30 nu a fost returnat proprietarului.

Pe locul imediat următor s-a aflat una dintre cele mai mari metropole ale lumii, Toronto (Canada), care are o populaţie de 5,4 milioane de locuitori, aici fiind returnate 28 din cele 30 de telefoane "pierdute".

Capitala Coreei de Sud, Seul, s-a situat pe locul al treilea, urmată de Stockholm (Suedia), unde oamenii au afirmat că a face un bine cuiva este un lucru absolut normal, în viaţa de zi cu zi. Pe locul al cincilea în clasament, cu 24 de telefoane returnate, s-au situat Bombay (India), Manila (Filipine) şi New York.

În ceea ce-i priveşte pe locuitorii Bucureştiului, rezultatele testului realizat de reporterii Reader’s Digest pe 4 şi 5 aprilie 2007 arată că peste jumătate dintre aceştia (53%) au dovedit că nu sunt cinstiţi. Astfel, din cele 30 de telefoane Nokia 2610 "uitate" în trei locuri aglomerate din Capitală – la un supermarket din Militari, în Piaţa Universităţii şi în Parcul Cişmigiu -, doar 14 au fost înapoiate, restul de 16 fiind însuşite de cei ce le-au găsit.

Bucureştiul e urmat doar de Hong Kong (Hong Kong) şi Kuala Lumpur (Malaezia), unde doar 13 din cele 30 de telefoane "pierdute" au fost recuperate.