Omagiu pentru Robin Williams: Fanii au depus flori pe steaua de pe Walk of Fame dedicată starului - FOTO

Fanii lui Robin Williams i-au adus un ultim omagiu starului american, depunând mesaje cu replici celebre rostite de acesta şi buchete de flori pe steaua de pe Walk of Fame dedicată actorului şi în faţa caselor în care au fost turnate producţiile "Mork & Mindy" şi "Mrs. Doubtfire".

Urmărește
256 afișări
Imaginea articolului Omagiu pentru Robin Williams: Fanii au depus flori pe steaua de pe Walk of Fame dedicată starului - FOTO

Omagiu pentru Robin Williams: Fanii au depus flori pe steaua de pe Walk of Fame dedicată starului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit hollywoodreporter.com, fanii au depus mesaje conţinând replici savuroase rostite de Robin Williams şi pe banca din Grădina Publică din Boston, făcută celebră de personajele interpretate de Robin Williams şi Matt Damon în filmul "Good Will Hunting". De asemenea, fanii din statul Colorado s-au adunat în oraşul Boulder, în faţa casei în care a fost turnat, la sfârşitul anilor '70, serialul "Mork & Mindy".

Actorul a devenit cunoscut graţie acestui sitcom produs de ABC, în care a jucat alături de Pam Dawber, interpretând rolul Mork, un extraterestru venit pe Terra de pe planeta Ork, la bordul unei nave spaţiale. Reprezentând o continuare a serialului "Happy Days", producţia "Mork & Mindy" i-a adus lui Robin Williams prima nominalizare la premiile Emmy.

În Hollywood, steaua de pe Walk of Fame dedicată actorului american a devenit un veritabil loc de pelerinaj, fiind acoperită cu flori şi înconjurată cu lumânări şi obiecte de recuzită, precum un nas fals ca acela purtat de Robin Williams într-o scenă din comedia "Patch Adams".

Fanii din San Francisco au depus flori şi lumânări în faţa casei în care a fost turnat filmul "Mrs. Doubtfire".

Alţi admiratori s-au oprit în faţa reşedinţei starului, aflată în oraşul Tiburon, din Marin County, unde i-au adus un ultim omagiu celebrului actor.

Starul american a fost găsit decedat luni, la vârsta de 63 de ani, în reşedinţa sa din California. Autorităţile americane au anunţat marţi că actorul s-a sinucis, spânzurându-se cu o curea. Anchetatorii au găsit tăieturi pe încheietura mâinii stângi a actorului, iar un briceag era în apropierea cadavrului. Pe vârful briceagului erau urme care par a fi de sânge uscat, astfel că vor fi efectuate analize suplimentare pentru a se stabili compoziţia substanţei depistate.

Actorul american nu a încercat niciodată să îşi ascundă problemele provocate de consumul de alcool şi de droguri, dar, după o perioadă de abstinenţă ce a durat 20 de ani, Robin Williams a recidivat în 2005, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul "Marele alb". Williams s-a internat ulterior într-o clinică specializată.

Robin Williams a devenit cunoscut datorită rolului din serialul de televiziune "Mork and Mindy" şi a câştigat un premiu Oscar pentru prestaţia din filmul "Good Will Hunting". Actorul a mai fost nominalizat de trei ori la premiile Academiei de film americane, pentru rolurile din "Bună dimineaţa, Vietnam", "Cercul poeţilor dispăruţi" şi "Regele pescar". Recent, Robin Williams a jucat în sitcomul "The Crazy Ones", de pe postul CBS, rolul lui Simon Roberts, excentricul director al unei agenţii de publicitate, dar serialul a fost anulat de producători după numai un sezon.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici