Video OMUL ŞI GÂNDUL: Dinu Guţu, de la cetăţean la Ultras, „Sociologul” echipei Dinamo Bucureşti - VIDEO

Şi ce zice el?

Că un „cetăţean” ştie mai bine ca un Ultras chiar rezultate, schimbări, ce fac presarii. Când devii Ultras, deja ai pe umeri Faima. Este o luptă. “Băieţii de brigadă” nu sunt neapărat şi cei mai vehemenţi cunoscători ai istorie, palmaresului sau lotului actual al echipei. În orice caz, nu privesc aceste aspecte ca acumulare de informaţii, ci au mai degrabă repere emoţionale asupra acestora. Ultraşii nu sunt interesaţi asemeni unui simplu fan, strict de mersul bun al echipei şi de rezultatele acesteia, ci mai degrabă de “meciurile” simbolice pe care le au faţă de galeria clubului advers.

Înţelegi?

Academia, presa şi jandarmeria privesc suporterii organizaţi din perspectiva potenţialelor probleme pe care aceştia le pot crea. E pericol?
Ultrasul este “sălbatecul”/ “celălalt”, plasat diferit de canonul dezvoltării, care nu împărtăşeşte cu noi acelaşi mit al dezvoltării, mitul pentru el având alt sens, sau poate niciunul, cum a auzit Guţu de la profesorul lui Vintilă Mihăilescu.

De ce ne temem de ultraşi?

Ne mai temem pentru că provoacă periodic publicul mainstream de tribună şi televizor, cu torţe ori scandări ne-ortodoxe. Nu cred că sunt mai rasişti, mai xenofobi, ori mai violenţi decât restul societăţii. Paradoxal, băieţii de galerie sunt românii pe care-i cunosc, care circulă în Europa cel mai mult. Într-un sezon de cupă europeană, un ultraş poate participa la 5-6 deplasări externe alături de club, şi alte câteva ale echipei naţionale. Astfel, în ciuda acuzaţiilor de xenofonie şi conservatorism, ultraşii sunt printre grupurile care participă din plin la o lume globalizată şi deschisă, unii dintre ei ajungând cu echipa, dintr-un spirit aventurier, până-n Kazahstan, Insulele Feroe ori Albania. Astfel n-au cum să nu fie fraţi cu galerii din străinătate, sau dimpotrivă, născând rivalităţi cu grupuri similare de suporteri.

Totuşi, tribuna

Ultraşii nu-s nişte ciudaţi rupţi de lume. Informaţia la ei circulă, o dezbat. De la politică la preţul la benzină ştiu, toacă, gândesc. Stadionul înseamnă un loc de exprimare a cetăţeniei. Tribuna e societate civilă! Aici se discută problemele de peste săptămînă, se împărtăşesc impresii despre politică, societate, de ce nu, doamne... Căsătoria unui băiat de grup, sau naşterea unui copil pentru unul dintre membrii de grup pot fi de departe evenimentul central al peluzei la acel meci, mai important de multe ori decât scorul sau jocul de fotbal în sine. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul situaţiilor mai puţin faste, existând mereu mesaje de susţinere pentru membrii aflaţi în situaţii limită, sau cei trecuţi în nefiinţă. Astfel, viaţa de peluză, e mult despre cine sunt eu? Şi despre ce am eu în comun cu cetăţeanul din galerie?

Fotbalul este masculin. Trăieşte clipa. Şi asta se vede în marile coregrafii. Doar pentru adevăraţi adversari.

Acum este momentul. Cântaţi cu sociologul Dinu Guţu: “Chiar dacă stăm doar în furtună/ noi n-am uitat de vremea bună/ Şi când în jur e doar noroi,/ noi ne lasam spalaţi de ploi/ Când soarele va răsări, şi norii se vor risipi/ Şi câinii se vor aduna/ Pe stadion iar vor cânta.”