Oamenii de ştiinţă, inclusiv cei de la Exzellenzcluster Origins din Germania, au speculat că apa dintr-o astfel de „exolună” ar fi suficientă pentru a permite procesele chimice care pot duce la apariţia vieţii.
Noua cercetare, publicată recent în International Journal of Astrobiology, a constatat că atracţia gravitaţională dintre o astfel de lună şi planeta rătăcitoare poate fi suficientă pentru a încălzi luna şi a susţine apa lichidă suficient de mult timp pentru ca viaţa să apară.
Astronomii, printre care se numără şi Giulia Roccetti, spun că unii dintre aceşti exomooni care orbitează în jurul planetelor rătăcitoare pot rămâne calzi timp de peste un miliard de ani, potrivit
Independent.
Planetele care plutesc liber pot rezulta din împrăştierea unor astfel de corpuri cereşti în primele câteva milioane de ani de viaţă a unui sistem solar timpuriu.
Studiile anterioare sugerează că există posibilitatea ca aceste obiecte izolate lipsite de soare să păstreze exoluni după ce au fost ejectate din sistemele lor planetare.
În aceste sisteme planetă-lună rătăcitoare, este posibil ca habitabilitatea şi stabilitatea să nu provină de la un soare, spre deosebire de Pământ, spun cercetătorii.
În schimb, ei explică faptul că atracţia gravitaţională a unei astfel de planete care pluteşte liber în mod continuu asupra exolunii sale se poate deforma, provocând o fricţiune care generează suficientă căldură pentru a susţine apa lichidă.
Cu toate acestea, ei spun că sunt necesare „atmosfere masive” pentru a capta căldura produsă de o astfel de fricţiune mareică pentru a face aceste luni locuibile.
„Mecanismul de încălzire prin maree şi prezenţa unei atmosfere cu o grosime optică relativ mare pot susţine formarea şi menţinerea unor oceane de apă lichidă la suprafaţa acestor sateliţi”, au scris oamenii de ştiinţă în noul studiu.
Odată ce se formează condiţii favorabile pentru apa lichidă, oamenii de ştiinţă spun că ciclurile locale umed-uscat, cum ar fi evaporarea şi condensarea, pot crea o complexitate chimică pentru a promova acumularea de molecule şi polimerizarea moleculelor precursoare ale vieţii, cum ar fi ARN-ul.
Pe baza rezultatelor studiului, cercetătorii spun că sateliţii de mărimea Pământului cu atmosfere dense asemănătoare cu cea a lui Venus, care se află pe orbite apropiate în jurul „planetelor orfane”, pot fi „candidaţi interesanţi” pentru lumi locuibile.