Prima pagină » Life-Inedit » Mama actorului Patrick Dempsey a murit de cancer, la vârsta de 79 de ani

Mama actorului Patrick Dempsey a murit de cancer, la vârsta de 79 de ani

Amanda Dempsey, mama actorului Patrick Dempsey, a decedat luni, la vârsta de 79 de ani, după o lungă suferinţă, cauzată de cancerul ovarian.
Mama actorului Patrick Dempsey a murit de cancer, la vârsta de 79 de ani

După ce mama lui s-a îmbolnăvit de cancer, actorul din „Anatomia lui Gray”, împreună cu surorile sale şi în parteneriat cu Central Maine Medical Center – unde s-a tratat Amanda Dempsey – a înfiinţat în 2008 The Patrick Dempsey Center for Cancer Hope & Healing, în oraşul său natal, Lewinston, informează people.com.

„Întreaga familie de la Central Maine Medical Center deplânge trecerea în nefiinţă a Amandei Dempsey (…) O să ne fie dor de Amanda, însă am fost cu toţii binecuvântaţi că am cunoscut-o şi am fost inspiraţi de povestea ei de viaţă”, a declarat într-un comunicat Peter Chalke, preşedinte şi director executiv al centrului medical.

Patrick Dempsey, născut pe 13 ianuarie 1966, este un actor american cunoscut pentru rolul chirurgului neurolog Derek Shepherd din serialul de televiziune „Anatomia lui Grey”. Actorul s-a remarcat şi în câteva lungmetraje, precum „Casă, dulce casă/ Sweet Home Alabama”, „Clubul împăraţilor/ The Emperor’s Club”, „Jurnalul străzii/ Freedom Writers”, „Magie în New York/ Enchanted”, „Mireasa e iubita mea!/ Made of Honor” şi „Ziua îndrăgostiţilor/ Valentine’s Day”.