Morrissey, un vegetarian de neclintit, a fost dezgustat de mirosul de carne friptă care se simţea în zona rezervată publicului la festivalul Coachella, care se desfăşoară în California.
La jumătatea concertului său, vedeta s-a oprit în mijlocul unei piese, spunându-le spectatorilor: "Pot să simt mirosul de carne arsă şi sper că e de om". Câteva minute mai târziu, faimosul muzician a ieşit de pe scenă, la mijlocul cântecului "Some Girls Are Bigger Than Others".
El s-a întors la scurt timp, spunând: "Mirosul de animal ars îmi face greaţă. Pur şi simplu n-am suportat".
Morrissey şi-a continuat apoi concertul, interpretând cel mai recent single al său, "I’m Throwing My Arms Around Paris", alături de alte piese precum "Ask" şi "How Soon Is Now?".
Steven Patrick Morrissey, născut în 1959, a cunoscut iniţial succesul ca lider al trupei The Smiths. Albumele sale solo s-au situat în fruntea topurilor britanice, prestigioasa revistă New Musical Express descriindu-l drept unul dintre cei mai influenţi artişti.