- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (27.06.2009, 20:19)
Organizatorul concertelor lui Jackson ar putea returna banii pe biletele cumpărate
Organizatorul celor 50 de concerte pe care Michael Jackson trebuia să le susţină din iulie la Londra, AEG Live, a comunicat sâmbătă că va oferi detalii cu privire la o posibilă returnare a banilor pe biletele vândute, la începutul săptămânii viitoare.
Urmărește
73 afișări
Organizatorul concertelor lui Jackson ar putea returna banii pe biletele cumpărate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Compania a recomandat fanilor să păstreze biletele şi dovada cumpărării lor – chitanţele – într-un comunicat difuzat sâmbătă.
Circa 900.000 bilete au fost vândute în câteva ore pentru cele 50 de concerte pe care care Michael Jackson urma să le susţină la Londra, începând din 13 iulie şi până în martie 2010.
La preţul oficial biletele au costat de la 50 şi 75 de lire, până la 770 de lire - biletele VIP. Concertele trebuiau să marcheze reîntoarcerea pe scenă a regelui pop pentru prima oară după anul 1997.
Site-urile de vânzări pe internet Seatwave şi Viagogo au dat asigurări că toate biletele vândute prin intermediul lor vor fi rambursate. Ticketmaster nu a anunţat încă politica pe care o va urma în acest caz.
Pe de altă parte, este mai puţin clar ce vor face vânzătorii de bilete indirecţi, cum este eBay, deşi acesta din urmă a anunţat sâmbătă că "toţi cei care au cumpărat bilete de pe acest site vor fi în totalitate despăgubiţi".
Presa a raportat că valoarea totală a vânzărilor de bilete la concertele megastarului s-a ridicat la 50 de milioane de lire (59 de milioane de euro), la care se adaugă beneficiile din afacerile conexe. Astfel, totalul vânzărilor s-ar putea ridica la 115 milioane de dolari (82 de milioane de euro), conform Billboard.
Anularea concertelor va lăsa însă goală imensa sală de spectacole din Londra, pierderile estimate în acest caz fiind de 300 de milioane de lire (350 milioane de euro), potrivit cotidianului The Times, care citeză surse din industria de spectacole.
Doar 50 de milioane de lire vor fi acoperite de asigurări. Producătorul spectacolelor, AEG Live, nu a încheiat asigurări decât pentru primele 23 de zile ale turneului.
Michael Jackson a murit în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 50 de ani, după ce a suferit un stop cardiac, lăsând în urmă o carieră fabuloasă, marcată, însă, şi de scandaluri şi dezvăluiri despre stilul său de viaţă excentric.
Începând cu luna iulie, starul ar fi trebuit să susţină o serie de 50 de concerte la O2 Arena din Londra. Totuşi, la începutul lui iunie, Jackson a declarat că nu se simte în stare să ducă la capăt acest angajament profesional. El a recunoscut că nu se află în forma fizică necesară susţinerii celor 50 de concerte şi că ar trebui să mai câştige în greutate.
Citește pe www.zf.ro: BREAKING. Ionuţ Dumitru, profesor ASE: România a depăşit Polonia la PIB per capita şi este peste Ungaria, Croaţia sau Grecia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe