Prima pagină » Life-Inedit » Connery şi Kennedy, cei mai stilaţi bărbaţi din ultimii 50 de ani

Connery şi Kennedy, cei mai stilaţi bărbaţi din ultimii 50 de ani

Actorul scoţian Sean Connery şi fostul preşedinte american J. F. Kennedy au fost incluşi în topul celor mai stilaţi zece bărbaţi din ultimii 50 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj la care au participat cititorii revistei GQ, informează Reuters.
20 sept. 2007, 11:03, Life-Inedit

Editorii publicaţiei GQ au făcut o listă a celor mai stilaţi 50 de bărbaţi din ultimele cinci decenii pentru o ediţie specială, lansată cu ocazia împlinirii a 50 de ani de existenţă a publicaţiei.

Lista a cuprins 50 de vedete din domenii diverse, cinema, politică, muzică, sport, iar editorii revistei au alcătuit topul celor mai stilaţi zece bărbaţi din ultimii 50 de ani fără, însă, a realiza un clasament.

Editorul revistei, Adam Rapoport, a declarat că, deşi nu a fost realizat un clasament, mulţi participanţi la sondaj au fost de părere că actorul Sean Connery ar trebui să fie liderul topului, pentru că nu este doar un bărbat care arată bine, ci are şi succes, încredere, maturitate şi clasă.

În acelaşi top au fost incluşi fostul pugilist Muhammad Ali, actorii americani Jack Nicholson, Paul Newman, Robert Redford, Johnny Depp şi Al Pacino, jucătorul de baschet Michael Jordan, fostul preşedinte american John F. Kennedy, şi jucătorul de fotbal american de la echipa New England Patriots, Tom Brady.