- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (01.02.2012, 13:31)
OSCAR 2012: România, printre ţările luate în considerare pentru filmările producţiei "The Artist"
România a fost una dintre ţările luate în considerare pentru filmările producţiei "The Artist", care a primit zece nominalizări la premiile Oscar, a declarat unul dintre producătorii executivi ai filmului, Richard Middleton.
![Imaginea articolului OSCAR 2012: România, printre ţările luate în considerare pentru filmările producţiei "The Artist"](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/4728/9196115/1/the-artist.jpg?width=560)
OSCAR 2012: România, printre ţările luate în considerare pentru filmările producţiei "The Artist"
Producătorii filmului "The Artist", care este considerat favorit în cursa pentru Oscar, s-au gândit în primă fază să filmeze pelicula în Europa de Est, pentru a profita de costurile mai mici.
Totuşi, regizorul filmului, Michel Hazanavicius, a insistat ca filmările pentru "The Artist" să aibă loc în spaţiile legendare de la Hollywood: clădirea Bradbury, restaurantul Cicada şi Institutul American de Film de lângă Griffith Park.
"Prima idee a fost să filmăm aceste locuri legendare, iar restul să filmăm în România sau Bulgaria", a declarat Richard Middleton pentru L.A. Times. "Apoi ne-am gândit că este o nebunie. Dacă oamenii râd de un film pentru că nu este Hollywood-ul pe care îl au ei în minte, atunci totul a fost o risipă de bani", a adăugat producătorul executiv.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
"The Artist" este un favorit la Oscar complet atipic: este un film aproape mut, alb-negru, care aduce un omagiu celebrelor filme hollywoodiene clasice. De asemenea, "The Artist" este singurul dintre cele nouă pelicule nominalizate la Oscarul pentru "cel mai bun film", care a fost filmat în întregime în Los Angeles.
Până în prezent, "The Artist" a primit numeroase premii, printre care şi trei trofee Globul de Aur.
"The Artist" spune povestea lui George Valentin (Jean Dujardin), star al filmului mut, care a căzut în uitare odată cu apariţia sonorului, spre deosebire de tânăra actriţă Peppy Miller (Bérénice Bejo), una din admiratoarele sale.
Cea de-a 84-a gală a premiilor Oscar va avea loc pe 26 februarie, la Kodak Theatre din Los Angeles.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22682869/1/8b61acd3-cc1f-42d5-bdfb-1514c4b54c41.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/4728/9172206/2/oscar-nominalizari-2012.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9196115&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe