OSCAR 2013: Procesul de votare pentru desemnarea câştigătorilor premiilor s-a încheiat

Procesul de votare pentru desemnarea câştigătorilor premiilor Oscar, care vor fi decernate duminică, s-a încheiat marţi seară, după campanii de presă costisitoare ale studiourilor de la Hollywood şi după implementarea primului sistem de votare online din istoria Academiei de film americane.

Urmărește
780 afișări
Imaginea articolului OSCAR 2013: Procesul de votare pentru desemnarea câştigătorilor premiilor s-a încheiat

OSCAR 2013: Procesul de votare pentru desemnarea câştigătorilor premiilor s-a încheiat (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Peste 5.800 de reprezentanţi ai industriei cinematografice, care sunt membri ai Academiei de film americane, au fost invitaţi să voteze pentru stabilirea câştigătorilor premiilor Oscar în 24 de categorii, începând din 8 februarie şi până pe 19 februarie.

Rezultatele vor fi păstrate într-un loc secret, de renumita firmă PricewaterhouseCoopers, care va preda apoi plicurile cu numele câştigătorilor prezentatorilor din spatele scenei, pe 24 februarie, la gala premiilor Oscar, ce va fi transmisă la televiziune în direct de la Hollywood.

Cursa pentru câştigarea preţioaselor trofee aferente categoriilor "cel mai bun film", "cel mai bun regizor", "cea mai bună actriţă" şi "cel mai bun actor în rol secundar" este o competiţie extrem de deschisă în acest an, iar directorii marilor studiouri hollywoodiene au cheltuit sume uriaşe pe campaniile de susţinere a peliculelor lor, difuzate în ziare, la radio, în numeroase publicaţii şi la televiziune.

Los Angeles Times estimează că Warner Bros., studioul din spatele filmului "Argo", şi Walt Disney Co., care distribuie filmul "Lincoln", au cheltuit fiecare aproximativ 10 milioane de dolari în campaniile pentru Oscar, în săptămânile recente. Cele două filme se află implicate într-o cursă extrem de strânsă pentru câştigarea celui mai important trofeu la gala de duminică seară - Oscarul pentru cel mai bun film.

Reprezentanţii companiei PricewaterhouseCoopers spun că nu a existat niciodată o breşă de securitate în procedura secretă de votare, în cei 79 de ani de când colaborează cu Academia de film americană.

În acest an, renumita firmă americană a avut în faţă o nouă provocare - introducerea sistemului de votare online pentru prima dată, alături de tradiţionalul sistem ce include buletine de vot tipărite şi expediate prin poştă membrilor Academiei de film americane din lumea întreagă.

Potrivit reprezentanţilor acestei companii, peste jumătate dintre membrii Academiei au votat online în acest an.

Drama "Lincoln", regizată de Steven Spielberg, abordează gala Oscarurilor de duminică seară din postura de mare favorit, întrucât a primit cele mai multe nominalizări - 12 -, inclusiv la categoria "cel mai bun film", şi este urmată în acest clasament de filmul "Life of Pi", cu 11 nominalizări, musicalul "Les Misérables" şi comedia "Silver Linings Playbook", cu câte opt nominalizări, şi de thrillerul "Argo", cu şapte nominalizări.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici