Life-Inedit

Concert Brazzaville, pe 9 mai, la Bucureşti

Trupa americană de indie rock Brazzaville va susţine un concert pe 9 mai, într-un club din Bucureşti, au declarat pentru MEDIAFAX organizatorii concertului, IndieHours.

Blogging-ul poate fi letal

Stresul de a ţine la zi un jurnal online (blog), sedentarismul, lipsa de somn şi o dietă alimentară nesănătoasă constituie o combinaţie potenţial letală care a început să facă victime pe internet, potrivit New York Times.

Trupa Sunrise Avenue – un nou nume pe afişul B’estfest

Trupa finlandeză Sunrise Avenue, cunocută pentru hituri rock melodice precum "Fairytale Gone Bad", va concerta la Bucureşti, în cadrul festivalului B'estfest, care va avea loc pe 4, 5 şi 6 iulie, formaţia alăturându-se astfel unor nume ca Nelly Furtado, Kaiser Chiefs, Manic Street Preachers etc.

Carla Bruni, elegantă şi inteligentă, dar nu un simbol al primei doamne a Franţei

La două luni de la căsătoria cu preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, Carla Bruni a început să cucerească inimile francezilor, care cred că este elegantă şi inteligentă, însă nu suficient de grozavă pentru funcţia de primă doamnă.

Prinţul Philip al Marii Britanii a fost externat

Prinţul Philip, soţul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, internat în urmă cu câteva zile din cauza unei infecţii pulmonare, a fost externat, duminică, din spitalul King Edward al VII-lea, Londra, a anunţat palatul Buckingham, reşedinţa oficială regală.

Leonardo DiCaprio şi-a cumpărat o locuinţă ecologică

Actorul american Leonardo DiCaprio, cunoscut pentru acţiunile sale pentru apărarea mediului încpnjurător, şi-a cumpărat o locuinţă ecologică în Manhattan, New York.

Efectul „Carla” se face simţit în comportamentul lui Nicolas Sarkozy

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy se transformă sub influenţa noii sale soţii, Carla Bruni, care face eforturi pentru a-l determina să aprecieze arta şi să îşi modifice atitudinea faţă de imigranţi, informează The Sunday Times.

dEUS concertează la Stufstock

Formaţia belgiană de muzică rock dEUS va susţine un concert în România, în prima zi a festivalului Stufstock, care va avea loc anul acesta între 14 şi 16 august, la Vama Veche, au declarat pentru MEDIAFAX organizatorii evenimentului.

Amy Winehouse şi Mark Ronson, împreună pentru „Quantum of Solace”

Cântăreaţa Amy Winehouse şi producătorul Mark Ronson vor înregistra, săptămâna viitoare, coloana sonoră pentru cea de-a 22-a parte a seriei "James Bond", "Quantum of Solace", potrivit thesun.co.uk.

Judi Dench, într-o adaptare a musicalului „Nine”

Actriţa Judi Dench va fi juca într-o adaptare pentru marele ecran a musicalului "Nine", care s-a bucurat de o foarte mare popularitate pe Broadway, informează BBC News Online.

Membrii NKOTB plănuiesc un nou turneu

Membrii trupei New Kids On The Block, a cărei popularitate a dus la vânzarea în anii '80 a 70 de milioane de albume, plănuiesc lansarea unui nou album şi organizarea unui turneu, informează variety.com

Maia Morgenstern: Întâlnirea cu soţiile oficialilor prezenţi la summitul NATO a fost emoţionantă

Actriţa Maia Morgenstern a declarat pentru MEDIAFAX că întâlnirea pe care a avut-o joi cu soţiile oficialilor prezenţi la summitul NATO, cărora le-a vorbit despre România, a fost una emoţionantă, deşi "solicitantă".

Beyonce s-a căsătorit cu Jay-Z

Cântăreţii americani Beyonce Knowles şi Jay-Z s-au căsătorit, vineri, la New York, în cadrul unei ceremonii private, potrivit revistei americane People.

Robbie Williams – cântăreţ de nuntă

Cântăreţul britanic Robbie Williams a acceptat să susţină un recital la nunta jucătorului de golf Colin Montgomerie, informează ContactMusic.

Oficialii români n-au putut oferi flori Laurei Bush

Oficialii români prezenţi vineri la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", pentru plecarea delegaţiei americane, nu au putut oferi florile aduse pentru Laura Bush şi Condoleezza Rice, deoarece buchetele nu fuseseră verificate de ofiţerii de securitate.

Caii ştiu să numere – studiu

Caii au capacitatea de a număra şi o fac la fel de bine ca cimpanzeii sau bebeluşii umani, potrivit rezultatelor unui experiment realizat de cercetătorii din Marea Britanie.

Ilie Năstase, invitat de Bush să ia masa la Casa Albă

Ilie Năstase l-a aşteptat pe preşedintele George W. Bush la Palatul Victoria, după ce l-a contactat telefonic pe premierul Tăriceanu pentru a-i cere acordul să vină la Guvern, şi a avut cu liderul american o discuţie amicală, la finalul căreia fostul tenisman a fost invitat să ia masa la Washington.

Preşedintele Afganistanului, cazat în camera în care a dormit Beyonce

Preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, şi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, au fost cazaţi la acelaşi hotel pe durata summit-ului NATO de la Bucureşti, liderul afgan în fosta cameră a lui Beyonce, în timp ce oficialul ONU a locuit în aşa-numita "cameră a frumoasei din pădurea adormită".

Prinţul Philip al Marii Britanii, spitalizat din cauza unei infecţii pulmonare

Prinţul Philip, soţul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, a fost spitalizat din cauza unei infecţii pulmonare, a anunţat, vineri, palatul Buckingham, reşedinţa oficială regală.

Nicolas Cage a câştigat procesul intentat actriţei Kathleen Turner

Actorul american Nicolas Cage a câştigat procesul intentat pentru defăimare actriţei Kathleen Turner, alături de care a jucat în filmul "Peggy Sue se mărită" (1986), după ce aceasta a făcut nişte comentarii calomnioase la adresa lui în autobiografia ei, informează Reuters.

50 Cent, dat în judecată de mama fiului său

50 Cent a fost dat în judecată de mama fiului său în vârstă de 10 ani, aceasta spunând că rapper-ul vrea să o evacueze ilegal din casa în care locuieşte.

ATV-ul european Jules Verne a ajuns pe Staţia Spaţială Internaţională

ATV-ul Jules Verne, o navetă de aprovizionare, a ajuns, joi, pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), o etapă importantă în cucerirea spaţiului pentru Agenţia europeană (ESA), mai ales în domeniul întâlnirilor spaţiale.

Foştii membri ai trupei Pink Floyd s-ar putea reuni

Toboşarul Nick Mason a declarat că el şi foştii săi colegi din trupa Pink Floyd, destrămată în urmă cu 20 de ani, s-ar putea reuni pentru a susţine un concert în interes caritabil.

Festivalul Peninsula 2008 – între 23 şi 27 iulie, la Târgu Mureş

Festivalului Peninsula (Felsziget) din acest an, de la Târgu Mureş, eveniment ajuns la a şasea ediţie, se va desfăşuara în perioada 23-27 iulie, la complexul "Week-end", se arată pe site-ul evenimentului.

Dl şi dna Smith, din nou împreună, pe marile ecrane

Datorită succesului enorm al lungmetrajului de acţiune "Dl şi dna Smith", studiourile 20th Century Fox intenţionează să aducă pe marile ecrane un nou film despre aventurile cuplului de asasini plătiţi, interpretaţi de actorii Angelina Jolie şi Brad Pitt, informează allocine.fr.

O scrisoare a lui Abraham Lincoln, vândută pentru 3,4 milioane de dolari

O scrisoare redactată de preşedintele american Abraham Lincoln, ca răspuns la cererea unor copii de a pune capăt sclavagismului, a fost adjudecată contra sumei de 3,4 milioane de dolari la o licitaţie organizată joi, la New York.

Naomi Campbell, arestată în aeroportul Heathrow

Top modelul britanic Naomi Campbell a fost arestată, joi după amiază, pe când se afla la bordul unui avion al companiei aeriene British Airways, la terminalul al cincilea de pe aeroportul londonez Heathrow, şi a fost eliberată câteva ore mai târziu.

Julio Iglesias revine în România pentru trei concerte

Cântăreţul Julio Iglesias revine în România pentru a susţine, în luna iulie, o serie de trei concerte, la Braşov, Cluj Napoca şi Constanţa, se arată pe site-ul oficial al artistului.

Jerry Seinfeld, implicat într-un accident rutier

Actorul de comedie american Jerry Seinfeld a scăpat nevătămat dintr-un accident rutier, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, provocat de faptul că frânele maşinii sale erau defecte.

Islandezii deţin recordul mondial de longevitate

Bărbaţii islandezi deţin recordul mondial de longevitate, cu o speranţă medie de viaţă de 79,4 ani, potrivit Oficiului islandez de statistică.

Bush îl compară pe Nicolas Sarkozy cu „ultima încarnare a lui Elvis”

Preşedintele american George W. Bush a comparat joi efectul produs de recenta vizită a omologului său francez Nicolas Sarkozy în Statele Unite cu "ultima încarnare a lui Elvis" Presley, a declarat un oficial american.

Muzica rap dă o aură din ce în ce mai seducătoare drogurilor

Muzica rap dă o aură din ce în ce mai seducătoare drogurilor, marijuana, cocaina şi alte substanţe ilegale de acest tip fiind tratate în cântece ca simboluri ale bogăţiei şi statutului social înalt, potrivit unui studiu publicat în Addiction & Theory.

Biletele din categoria gazon A pentru concertul Kylie Minogue s-au epuizat

Biletele la concertul Kylie Minogue de la Bucureşti, care asigură spectatorilor locuri în faţa scenei, s-au epuizat, în timp ce numărul biletelor cu locuri situate în tribunele 1 şi 2 a scăzut sub o sută, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai Emag!c Entertainment.

„Puţin cam sus. Am îmbătrânit! „, o nouă replică marca Sergiu Nicolaescu

Comisarul Moldovan, unul dintre cele mai cunoscute personaje ale cinematografiei româneşti, va avea o nouă replică memorabilă, "Puţin cam sus. Am îmbătrânit", în filmul "Supravieţuitorul", care va fi lansat în cinematografe, pe 11 aprilie, transmite MediaPRO Distribution.

Bunurile lui James Brown vor fi vândute la licitaţie

Bunurile personale ale regretatului "naş al muzicii soul" James Brown, inclusiv instrumentele sale muzicale şi premiile, vor fi scoase la licitaţie de casa Christie's în vara acestui an.

Jay-Z, pe punctul de a încheia un contract de 150 de milioane de dolari cu Live Nation

Rapper-ul american Jay-Z este pe punctul de a încheia un contract în valoare de 150 de milioane de dolari cu Live Nation, una dintre cele mai mari companii organizatoare de evenimente artistice din lume, potrivit publicaţiei New York Times.

George Clooney, tâlhărit de oameni înarmaţi, în Sudan

Actorul american George Clooney a spus că a fost tâlhărit de un grup de oameni înarmaţi pe când se afla într-o călătorie în Sudan, Africa, în calitate de mesager al păcii din partea ONU, şi că evenimentul a fost destul de traumatizant.

Metallica revine la Bucureşti, cu un concert pe Stadionul Cotroceni

Metallica, una dintre cele mai faimoase formaţii rock din istorie, revine în România, după aproape zece ani, pentru a susţine un concert, pe 23 iulie, pe Stadionul Cotroceni, informează organizatorii evenimentului, Emag!c Entertainment.

Mariah Carey l-a detronat pe Elvis în topul Billboard’s Hot 100

Cântăreaţa americană Mariah Carey l-a detronat pe Elvis Presley, cu 18 piese plasate pe primul loc în celebrul top muzical Billboard's Hot 100, depăşind astfel recordul stabilit de "regele rock 'n' roll-ului" de 17 single-uri.

Recepţie pentru ziarişti oferită de Camera Deputaţilor, cu mâncăruri tradiţionale şi muzică

Jurnaliştii, organizatorii şi voluntarii care participă la summit-ul NATO de la Bucureşti, prezenţi miercuri seară la o recepţie oferită de Camera Deputaţilor, au putut gusta din mâncăruri tradiţionale româneşti şi s-au putut delecta cu recitalurile oferite de Loredana Groza şi AG Weingberger.