Life-Inedit

INTERVIU | Scriitorul Marian Coman: Interesul cititorilor occidentali vizează tocmai specificul românesc

Scriitorul Marian Coman, premiat în ţară pentru literatură F&SF şi de Convenţia Europeană de Science-Fiction, a plecat în turneu cu noua sa carte. "Ce ar putea stârni interesul editorilor şi cititorilor occidentali ţine tocmai de specificul românesc", spune autorul într-un interviu acordat MEDIAFAX.

Delon, despre premiul onorific Palme d’Or: Este aproape un omagiu postum, doar că sunt încă viu

Actorul francez Alain Delon, care a primit un premiu Palme d'Or pentru întreaga carieră la Festivalul de la Cannes 2019, a declarat despre prestigioasa distincţie că este "aproape un omagiu postum, doar că este încă viu", potrivit Le Point.

Mel B, membră a trupei Spice Girls, spitalizată de URGENŢĂ/ Cântăreaţa şi-a pierdut complet vederea la ochiul drept

Cântăreaţa britanică Mel B, membră a trupei Spice Girls, a fost spitalizată de urgenţă, la Londra, după ce şi-a pierdut complet vederea la ochiul drept, potrivit Daily Mail.

Transformările aduse de internet şi tehnologie, la ICEE.fest: UPGRADE 100, în iunie, în Bucureşti

iCEE.fest: UPGRADE 100, cel mai mare festival din Europa Centrală şi de Est dedicat transformărilor provocate de internet şi tehnologie, are loc la Bucureşti, pe 13 şi 14 iunie, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Gest generos din partea unui miliardar: Bărbatul le-a promis absolvenţilor unui colegiu că le va plăti toate datoriile | VIDEO

Absolvenţii de la Colegiul Morehouse au avut parte de o surpriză uriaşă, duminică, după ce miliardarul investitor Robert F. Smith a anunţat că le va plăti toate împrumuturile, transmite CNN.

O nouă gafă în finalul superproducţiei „Game of Thrones”: Ce obiecte au fost uitate în cadru

Mai multe sticle de apă au fost uitate în cadru la filmările pentru ultimul episod al superproducţiei "Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones", difuzat de postul de televiziune HBO duminică seară, potrivit theverge.com.

Adio vechiului kilogram. Noile definiţii mondiale pentru sistemele de măsurare kilogram, amper, kelvin şi mol au intrat în vigoare luni

Noile definiţii mondiale pentru kilogram, amper, kelvin şi mol intră în vigoare luni, după ce, în noiembrie 2018, au fost aprobate noile reguli de stabilire a sistemelor de măsurare, pe baza unor calcule care iau în considerare constante fundamentale, potrivit latimes.com.

„John Wick: Chapter 3 – Parabellum” a detronat „Avengers: Endgame” în box office-ul nord-american

Premiera "John Wick 3: Război total/ John Wick: Chapter 3 - Parabellum" a detronat "Avengers: Endgame" în box office-ul nord-american, după patru săptămâni, având încasări de 57 de milioane de dolari de vineri până duminică.

Scarlett Johansson şi Colin Jost s-au logodit

Actriţa americană Scarlett Johansson şi actorul şi scenaristul american Colin Jost s-au logodit, după o relaţie de doi ani, dar nu au stabilit data nunţii, potrivit etonline.com.

Papa Francisc în România. Provocările din interiorul Bisericii Catolice

Papa Francisc, unul dintre cei mai populari lideri ai Bisericii Catolice, s-a confruntat de la începutul mandatului său cu o serie de provocări venite din interiorul instituţiei pe care o conduce. „Şefii nu pot face întotdeauna ceea ce doresc”, spunea acesta într-un interviu acordat Reuters.

Horoscop, 20 Mai 2019: Săptămâna începe cu provocări pentru Raci, iar Leii trec prin încercări pe plan sentimental

Prima zi a săptămânii se remarcă prin conjuncţia Lunii cu Jupiter în Săgetător şi aspectul tensionat de careu pe care i-l trimite aceasta lui Neptun din Peşti. Zodiile Mutabile (Gemenii, Fecioarele, Săgetătorii şi Peştii) ar putea fi temătoare şi nehotărâte în privinţa anumitor chestiuni de ordin familial, profesional, financiar sau sentimental.

REZULTATE LOTO, LOTO 6/49: Numerele extrase duminică, 19 mai. Report imens la JOKER

LOTO, LOTO 6/49: Duminică, 19 mai 2019, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 16 mai 2019, Loteria Romana a acordat 13.192 de castiguri, in valoare totala de 625.427,58 lei.

Efectul Justin Bieber: Cum a provocat cântăreţul canadian închiderea unui canion în Islanda

Accesul în canionul Fjadrárgljúfur din Islanda a fost restricţionat de autorităţile locale, pe fondul unei creşteri semnificative a numărului de vizitatori, după ce obiectivul turistic a fost folosit ca decor într-un videoclip al cântăreţului canadian Justin Bieber, potrivit The Guardian.

Ducii Harry şi Meghan de Sussex au marcat un an de la căsătorie cu o serie de fotografii publicate în premieră | VIDEO

Ducii Harry şi Meghan de Sussex au marcat un an de la căsătorie printr-o serie de 14 fotografii publicate duminică pe contul lor de pe reţeaua de socializare online Instagram.

„Seceta sexului”, o tendinţă a epocii contemporane/ Care sunt motivele acestui fenomen

Oamenii fac sex mult mai rar ca înainte, deşi perioada contemporană este marcată de o foarte mare deschidere în ceea ce priveşte acceptarea sexualităţii şi a exprimării sexuale, de o mare libertate individuală, sofisticare şi liberalism, potrivit unor studii citate de British Medical Journal.

Tinerii „Millenials”, prea stresaţi să mai facă sex, deşi se bucură de o mare libertate individuală

Tinerii din generaţia „Millenials” sunt prea stresaţi să mai facă sex, deşi se bucură de o mai mare libertate individuală, este concluzia mai multor studii recente, citate de publicaţia britanică The Guardian.

Eurovision 2019: Madonna a stârnit CONTROVERSE la Tel Aviv cu un mesaj politic

Cântăreaţa americană Madonna a stârnit controverse cu recitalul susţinut în finala concursului Eurovision 2019, care a avut loc sâmbătă seară, la Tel Aviv, doi dintre dansatorii săi afişând steagurile palestinian şi israelian, în ceea ce a părut a fi un apel la unitate, potrivit Reuters.

SONDAJ: Milioane de fani „Game of Thrones” ar putea „chiuli” de la muncă luni dimineaţa, după ultimul episod al serialului

Duminică seara, fanii „Urzeala Tronurilor/Game of Thrones” vor urmări pe HBO ultimul episod al serialului, însă nu toţi vor fi dispuşi să pornească spre locul de muncă a doua zi, relatează CNBC.

Arnold Schwarzenegger, lovit de un bărbat în timpul unei vizite în Africa de Sud/ Momentul atacului fulgerător | VIDEO

Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al Californiei, a fost lovit cu picioarele în spate de către un bărbat în timpul unui concurs la care participa în Africa de Sud, actorul postând imaginile pe reţelele de socializare.

Olanda a câştigat concursul Eurovision 2019/ Podiumul a fost completat de reprezentanţii Italiei şi Rusiei | VIDEO

Reprezentantul Olandei, Duncan Laurence, cu piesa "Arcade", a câştigat finala concursului Eurovision 2019, care a avut loc sâmbătă seară, la Expo Tel Aviv (International Convention Center), din Israel.

O nouă nuntă regală la castelul Windsor. Regina Elizabeth şi prinţul Harry, printre invitaţi | VIDEO

Lady Gabriella Windsor, fiica prinţilor de Kent, s-a căsătorit sâmbătă, iar printre invitaţii la ceremonia care s-a desfăşurat la capela St George de pe domeniul Windsor s-au numărat regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, dar şi prinţul Harry, potrivit Reuters.

Prinţul William a vorbit despre „durerea ca nici o alta” pe care a simţit-o la moartea mamei sale

Prinţul William al Marii Britanii a vorbit despre „durerea ca nici o alta" simţită la moartea mamei sale, prinţesa Diana, într-un documentar despre sănătatea mintală realizat de postul de televiziune public britanic (BBC).

Al patrulea copil al cuplului Kardashian-West a primit numele de Psalm

Al patrulea copil al cuplului format din starul de reality-show Kim Kardashian şi rapperul Kanye West, un băieţel care a fost născut pe 10 mai de o mamă surogat, a primit numele de Psalm West, potrivit Reuters.

Eurovision 2019 | Lista concurenţilor în marea finală de sâmbătă: Cine este favorit la casele de pariuri VIDEO

Reprezentantul Olandei este, potrivit caselor de pariuri, marele favorit în finala Eurovision 2019, care va avea loc sâmbătă seară, la Expo Tel Aviv, din Israel, iar podiumul este completat de artiştii din Australia şi Suedia.

Ro-Wine-Festivalul Internaţional de Vinuri a ajuns la a patra ediţie/ Noutăţile evenimentului din acest an

A patra ediţie a "Ro-Wine The International Wine Festival of Romania" se va desfăşura în perioada 25-26 mai la Bucureşti, una dintre noutăţi fiind zoua Gourmet, în cadrul căreia se vor putea degusta delicatese culinare autohtone şi internaţionale.

MEDIAFAX FOTO | Semifinalele turneului WTA de la Madrid, Ziua Regalităţii şi ochelarii lui Elton John. Imaginile săptămânii 10 – 17 mai

MediafaxFoto a realizat o selecţie a imaginilor care surprind evenimentele interne şi internaţionale ce au marcat ultima săptămână.

HOROSCOP de weekend, 18 – 19 mai 2019, cu Anca Martin: Zodiile care vor avea parte de surprize în acest sfârşit de săptămână

HOROSCOP de weekend, 18 - 19 mai 2019. Evenimentul astral cel mai important al acestui weekend este Luna Plină din semnul Scorpionului care se perfectează duminică. Încă de sâmbătă, zodiile de Apă, adică Racii, Scorpionii şi Peştii, ar putea fi mai introspective, iar intuiţia lor mai ascuţită ca oricând.

Un taxi zburător, testat cu succes de o firmă din Germania/ Vehiculul va funcţiona după modelul Uber | VIDEO

Germania anunţă că a testat cu succes un taxi zburător. Vehiculul ar putea intra în transportul public în 2025, relatează The Guardian.

Se lansează Editura MEDIAFAX

Editura MEDIAFAX se lansează marţi, de la ora 17.00, ocazie cu care au loc lansările cărţilor semnate de jurnalistul Ion Cristoiu.

Noaptea Muzeelor, la a 15-a ediţie în România, cu o participare susţinută a instituţiilor de nişă/ Programul evenimentelor

Evenimentul european Noaptea Muzeelor ajunge, sâmbătă, la cea de-a 15-a ediţie în România şi beneficiază de o participare susţinută şi a instituţiilor de nişă, atât în Bucureşti, cât şi în ţară, anunţă organizatorii, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR).

Un bărbat a fost condamnat la 10 zile de închisoare după ce le-a dat nume „ilegale” câinilor săi | FOTO

Un bărbat din China a fost arestat recent şi condamnat la 10 zile de închisoare după ce le-ar fi dat nume „ilegale” câinilor săi, acestea referindu-se la oficiali din guvernul chinez, relatează BBC.

Cele mai bune festivaluri de muzică din lume: Ce loc ocupă Untold, de la Cluj-Napoca

Festivalul Untold de la Cluj-Napoca ocupă locul opt la nivel mondial într-un clasament alcătuit de primii 100 de DJ din lume, devansând, astfel, festivaluri de tradiţie cum sunt Coachella, Burning Man sau Sziget, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O fotografie a lui Woody Harrelson, folosită de poliţie pentru identificarea unui HOŢ de bere care semăna foarte mult cu actorul

O fotografie a actorului american Woody Harrelson a fost folosită pentru identificarea unui hoţ de poliţia din New York, fapt care a stârnit controverse privind folosirea unui sistem de recunoaştere facială în anchete, potrivit The Guardian.

Scandal într-un avion al Wizz Air: Piloţii, nevoiţi să amâne aterizarea după ce mai mulţi pasageri s-au luat la bătaie | FOTO

Mai mulţi turişti britanici au fost arestaţi, după ce au făcut scandal la bordul unui avion Wizz Air care zbura pe ruta Luton – Budapesta şi au dus la amânarea aterizării aeronavei.

Grumpy Cat, una dintre cele mai celebre pisici din lume, a murit | FOTO, VIDEO

Grumpy Cat, una dintre cele mai celebre pisici din lume, graţie numeroaselor sale fotografii "morocănoase" publicate pe internet, a murit la vârsta de 7 ani, a anunţat, vineri, proprietara acesteia într-un comunicat, potrivit BBC.

IBM colaborează cu companiile din industria auto/ Care sunt giganţii care au făcut deja primii paşi, prin inteligenţă artificială şi cloud hibrid

IBM a anunţat vineri colaborările, aflate în curs de dezvoltare, cu trei companii europene: Volkswagen, Moovster şi Vinturas, prin care se urmăreşte o înţelegere mai profundă a business-ului pe întreg lanţul valoric al industriei auto, prin inteligenţă artificială şi cloud hibrid.

O cunoscută luptătoare de wrestling a murit la doar 39 de ani. Decesul ei, învăluit în mister | VIDEO

Vedeta de wrestling Ashley Massaro (39 de ani), care a luptat în WWE timp de mai mulţi ani, a fost găsită moartă. Cauza morţii ei este încă necunoscută.

Companie din Israel, care viza influenţarea alegerilor, investigată de Facebook. Sute de pagini, şterse/ Suma URIAŞĂ investită

Compania Facebook a anunţat că a închis 265 de conturi şi pagini care vizau influenţarea alegerilor din mai multe ţări din Africa, precum şi conturile unei companii din Israel, considerată răspunzătoare pentru „comportamentul inautentic”.

Doi giganţi în tehnologie, parteneri pentru dezvoltarea unui serviciu de streaming pentru jocuri video

Microsoft şi Sony anunţă formarea unui parteneriat în vederea dezvoltării unui serviciu de streaming pentru jocuri video, în ciuda concurenţei acerbe, de lungă durată, dintre cele două companii, informează BBC.

Situaţie alarmantă în Ciudad de Mexico: Autorităţile au închis şcolile din cauza poluării

Oficialii din capitala Mexicului au decis să închidă şcolile şi să restricţioneze traficul, având în vedere că poluarea a atins noi cote alarmante.