Life-Inedit

Actorul Jussie Smollett, dat în judecată de autorităţi, după ce a REFUZAT să achite cheltuielile făcute de poliţişti pentru investigarea falsului atac rasist

Actorul american Jussie Smollett, star al serialului de televiziune "Empire", a fost dat în judecată de municipalitatea din Chicago, după ce a refuzat să achite cheltuielile făcute de procuratură pentru investigarea atacului rasist şi homofob pe care şi l-a înscenat, potrivit Reuters.

Avionul dezvoltat de NASA, care se mişcă precum o pasăre, ar putea schimba RADICAL proiectarea aeronavelor | FOTO

Aripile unui avion sunt în mod tradiţional puternice, groase şi robuste, dar o echipă de cercetători NASA a creat o aripă flexibilă care se mişcă în timp ce zboară, transmite CNN.

Emoţii pentru Mick Jagger. Solistul trupei britanice The Rolling Stones a trecut cu bine peste operaţia pe cord

Mick Jagger, solistul trupei britanice The Rolling Stones, în vârstă de 75 de ani, a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord, pentru înlocuirea unei valve şi, în prezent, se recuperează, potrivit mirror.co.uk.

O femeie a surprins o confruntare spectaculoasă între doi şoferi care îşi disputau acelaşi loc de parcare | VIDEO

O femeie a postat pe Twitter un fir detaliat al confruntării „epice” între doi şoferi care se luptau pentru un loc de parcare, în faţa geamului ei, relatează The New York Post.

Asasinarea lui Nipsey Hussle: Cum a pledat suspectul, pus sub acuzare pentru crimă

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, Eric Holder, a fost pus sub acuzare pentru asasinarea rapperului nominalizat la Grammy Nipsey Hussle şi a pledat nevinovat, potrivit Reuters.

Modul în care un hoţ, aflat într-un magazin de unelte, a camuflat o drujbă ca să o fure. Acţiunea a fost filmată | VIDEO

Poliţiştii din California au deschis o anchetă pentru a identifica un bărbat care a furat o drujbă dintr-un magazin de unelte, relatează Miami Herald.

Fiul lui Ozzy Osbourne, atacat brutal în plină stradă de un bărbat înarmat cu o şurubelniţă | VIDEO

Jack Osbourne, în vârstă de 33 de ani, a fost atacat de un individ care mai târziu a încercat să înjunghie ofiţerii de poliţie cu o şurubelniţă. Poliţiştii au confirmat incidentul, transmite People.

Jaf armat în direct: Momentul în care trei bărbaţi înarmaţi pătrund în studioul unei emisiuni de radio din Brazilia | VIDEO

O emisiune de radio din Brazilia a fost întreruptă în plină desfăşurare în direct de un jaf armat care a avut loc în interiorul unuia dintre studiourile sale din Sao Paulo marţi noaptea, relatează postul WPTV.

Jeff Bezos rămâne cu 75% din Amazon, după divorţ. Care este procentul primit de fosta soţie

CEO-ul şi cofondatorul Amazon, Jeff Bezos, a rămas cu 75% din companie, după divorţul de MacKenzie Bezos, care a păstrat 4% din gigantul retailului online american şi care şi-a cedat şi toate drepturile de vot lui Jeff Bezos, transmit, joi, Reuters şi Bloomberg.

REZULTATE LOTO, LOTO 6 DIN 49, LOTO 6/49, joi, 4 aprilie 2019. REPORT imens la LOTO

REZULTATE LOTO, LOTO 6 DIN 49, LOTO 6/49. Joi, 4 aprilie 2019, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 31 martie 2019, Loteria Română a acordat 24.651 câştiguri, în valoare totală de 1.280.058,34 lei.

Cristiano Ronaldo a pierdut procesul cu publicaţia germană Der Spiegel

Cristiano Ronaldo a pierdut procesul cu publicaţia germană Der Spiegel, proces deschis în urmă cu doi ani, după ce nemţii au scris despre modul în care portughezul a fentat fiscul spaniol.

Un pian folosit de John Lennon pentru a compune cântece pentru The Beatles, scos la licitaţie

Pianul folosit de John Lennon în timp ce compunea piese pentru albumul "Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band" al trupei The Beatles a fost scos la vânzare pe un site de licitaţii, relatează tmz.com.

Fostul manager al lui Kurt Cobain, mărturisiri la 25 de ani de la moartea artistului | VIDEO

Danny Goldberg, fostul manager şi prieten al lui Kurt Cobain vorbeşte despre solistul trupei Nirvana la împlinirea unui sfert de secol de la moartea vedetei, într-o carte despre perioada petrecută împreună, arată platforma Real Clear Life.

Sfârşit neaşteptat: Un actor a murit în timp ce se întorcea de la înmormântarea mamei sale

Actorul nigerian Duke Oliver, cunoscut în industria cinematografică sub pseudonimul Sylvanus, a murit în timp ce se întorcea de la înmormântarea mamei sale, relatează legit.ng.

La preţuri incredibile: Fotografii inedite cu Frida Kahlo, scoase la licitaţie la New York | VIDEO

Fotografii inedite cu artiştii mexicani Frida Kahlo, Diego Rivera şi Miguel Covarrubias sunt scoase la vânzare, la preţuri care pornesc de la 15.000 de dolari fiecare, la o licitaţie organizată vineri de casa Sotheby's din New York, SUA, potrivit apnews.com.

Un serial despre ultimele şase luni din viaţa legendarei actriţe Marilyn Monroe, în pregătire la BBC

Un nou serial dramatic ce va avea ca subiect ultimele şase luni din viaţa celebrei actriţe americane Marilyn Monroe, care a murit în 1962, la vârsta de 36 de ani, va fi produs de televiziunea BBC, potrivit bbc.com.

Studiu desfăşurat în 195 de ţări: Dietele alimentare proaste sunt responsabile de 20% dintre decese la nivel mondial/ Statistica depăşeşte mortalitatea produsă de fumat

Dietele alimentare proaste sunt responsabile de 20% dintre decese la nivel mondial, mai mult decât cele provocate de fumat şi de hipertensiunea arterială, potrivit rezultatelor unui studiu desfăşurat în 195 de ţări, inclusiv România, timp de 27 de ani, informează cbs.com.

Yakuza, temuta mafie japoneză, trece printr-o „criză de personal”/ „Gruparea criminală a devenit acum o corporaţie”, caracterizează un istoric atmosfera din interiorul clanului

Vremuri grele pentru Yakuza, temuta mafie japoneză. Numărul membrilor de cartel a scăzut la 30.500 în 2018, de la 184.000, cifra din anii 1960, perioada de apogeu a clanului, relatează The Telegraph.

Ultimul sezon al serialului „Game of Thrones” a avut premiera la New York. Care este probabil singurul personaj care va avea un final fericit | VIDEO

Al optulea şi ultim sezon al serialului de televiziune de succes produs de HBO "Game of Thrones/ Urzeala Tronurilor" a avut premiera de gală la New York, iar starurile care au păşit pe covorul roşu au vorbit despre experienţele lor din timpul filmărilor, relatează Reuters.

Culmea aroganţei. Milionarii din Nigeria comandă pizza de la Londra iar compania British Airways o livrează | VIDEO

Milionarii din Nigeria, care se întâmplă să fie fani fast-food, comandă pizza din Marea Britanie, aceasta fiind livrată pe o distanţă de peste 6.000 de kilometri de compania aeriană British Airways, afirmă guvernul ţării, potrivit msn.com.

Superstiţia care anulează zboruri. Un bărbat care a urmat sfatul soacrei de a arunca bani în motorul unui avion, reţinut de poliţişti | VIDEO

Un bărbat de 31 de ani din China a aruncat cu monede de la pasarela avionului, în timp ce se îmbarca cu familia sa, pe aeroportul internaţional Wuhan Tianhe din provincia Hubei. Trei monede au fost găsite lângă motor, de un gardian care a informat rapid personalul companiei aeriene, relatează Fox News.

O profesoară a fost concediată după ce elevii au găsit pozele topless, trimise iubitului său | VIDEO

O profesoară de matematică din New York spune că a fost concediată în mod incorect după ce un student a găsit o fotografie topless pe care ea a făcut-o în urmă cu trei ani, transmite Huffington Post.

Fiicele şi văduva lui Tom Petty se ceartă pe moştenirea lăsată de artist

Văduva muzicianului american Tom Petty şi cele două fiice ale acestuia sunt implicate au ajuns în justiţie pentru respectarea testamentului artistului şi pentru muzica inedită a acestuia, relatează nme.com.

Site-urile de vânzări americane, afectate de cererea record de bilete pentru „Avengers: Endgame” | VIDEO

Cererea record de bilete în avans pentru pelicula "Avengers: Endgame/ Răzbunătorii: Sfârşitul jocului" a cauzat probleme de funcţionare pentru site-urile specializate în vânzări din SUA, relatează variety.com.

ABBA va lansa un cântec nou în toamna acestui an, la peste trei decenii după despărţire| VIDEO

Muzicianul Bjorn Ulvaeus, fostul membru al trupei suedeze ABBA, a declarat că fanii formaţiei vor avea parte de un nou cântec, care va fi lansat "în septembrie sau în octombrie", relatează apnews.com.

Gigantul Disney, dat în judecată pentru discriminare: Ar fi defavorizat angajatele din punct de vedere salarial

Compania Walt Disney, un gigant în domeniul divertismentului, a fost chemată în instanţă, pentru că plăteşte femeile cu salarii mai mici decât cele oferite bărbaţilor pentru aceeaşi muncă prestată, arată bbc.com.

Arma cu care s-ar fi împuşcat Van Gogh, scoasă la licitaţie. Care este preţul de pornire | VIDEO

Arma cu care s-ar fi împuşcat pictorul olandez Vincent Van Gogh va fi scoasă la licitaţie în Franţa, în luna iunie, iar preţul estimat este cuprins între 40.000 şi 60.000 de euro, arată Le Figaro.

Şoferul unei maşini furate, prins după ce a lovit poarta casei lui Taylor Swift

Poarta principală de pe proprietatea deţinută de cântăreaţa Taylor Swift în statul american Rhode Island a fost avariată de un bărbat urmărit de poliţie, care se afla la volanul unei maşini furate, relatează tmz.com.

Compania de cosmetice a Rihannei, criticată pentru un produs al cărui nume are conotaţii rasiste

Reprezentanţii Fenty Beauty, compania de cosmetice creată de cântăreaţa Rihanna, şi-au cerut scuze pentru promovarea unui produs al cărui nume a fost perceput a avea conotaţii rasiste şi care a fost scos ulterior de la vânzare, relatează indepedent.co.uk.

NASA a anunţat când va avea loc prima misiune cu echipaj uman pe Marte

Prima misiune cu echipaj uman pe Marte este prevăzută pentru 2033 şi va fi pregătită de cele prin care astronauţii americani se vor întoarce pe Lună, a declarat administratorul Agenţiei spaţiale americane, Jim Bridenstine, potrivit Le Figaro.

Momentul în care un bărbat, care voia să facă o farsă, îşi vandalizează maşina cu barosul. Gluma a luat o turnură nefastă | VIDEO

A vrut să facă o farsă pentru a câştiga popularitate pe o reţea de socializare, dar acum ar putea ajunge în spatele gratiilor.

Serviciile de streaming generează aproape jumătate din încasările din industria muzicală globală

Serviciile de streaming generează aproape jumătate din încasările din industria muzicală globală, potrivit unui raport făcut public de International Federation of the Phonographic Industry (IFPI), informează Reuters.

Asasinarea lui Nipsey Hussle: Bărbatul considerat suspect a fost prins, dar motivele asasinatului rămân încă necunoscute

Un bărbat în vârstă de 29 de ani despre care se crede că l-a asasinat pe rapperul nominalizat la Grammy Nipsey Hussle a fost arestat, potrivit Reuters.

Cel mai amuzant permis de conducere din lume. Metoda folosită de un bărbat, prea leneş pentru a da examenul AUTO| FOTO

Poliţiştii rutieri dintr-un oraş din China au primit cel mai mare şoc din cariera lor după ce au tras pe dreapta un şofer de motocicletă, doar pentru a afla că în locul permisului de conducere bărbatul avea o bucată de hârtie scrisă de mână, cu fotografia lui lipită pe ea.

MUZICA ascultată de milioane de oameni, care ar putea proteja împotriva muşcăturilor de ţânţari

Conform unui studiu ştiinţific publicat recent, un mod de a evita muşcăturile de ţânţari este de a asculta muzică electronică - în special dubstep, precum cea a artistului american Skrillex, relatează BBC.

Jean-Claude Juncker este „preocupat” de starea economiei Italiei: Unii miniştri italieni sunt „mincinoşi”

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, s-a declarat "preocupat" de starea economiei Italiei şi i-a catalogat drept "mincinoşi" pe unii miniştri italieni deoarece nu le spun cetăţenilor că Uniunea Europeană a acordat ţării 130 de miliarde de euro în ultimii ani.

La EXTREME: Un peşte care „mânca raţe” a fost scos dintr-un lac, pentru siguranţa publică

Un peşte „rebel” a fost îndepărtat dintr-un lac, după ce mai mulţi copii au semnalat că l-au văzut cum mânca raţe, transmite BBC.

Antrenorul lui Gabi Tamaş, după eliberarea fotbalistului din închisoare: A slăbit 5-6 kilograme, dar sper că se va recupera

Sharon Mimer, antrenorul lui Hapoel Haifa, a rămas şocat de schimbările fizice ale lui Gabi Tamaş (35 de ani) după cele câteva zile de închisoare. Tehnicianul a declarat în presa din Israel că românul a slăbit câteva kilograme bune, dar speră să se recupereze cât mai rapede.

Un pui de urs polar de la o grădină zoologică din capitala Germaniei va fi numit după Hertha Berlin | VIDEO

Un pui de urs polar născut pe 1 decembrie 2018 la o grădină zoologică din capitala Germaniei va fi numit după Hertha Berlin, echipa de fotbal cea mai renumită din oraş, relatează dpa-international.com.

50 Cent şi-a vândut o casă cu 21 de dormitoare, piscină, cazino, heliport şi heleşteu pentru a dona banii. Cine va beneficia de ei | FOTO, VIDEO

Rapperul american 50 Cent şi-a vândut casa din statul american Connecticut, pentru 3 milioane de dolari, şi va dona suma încasată organizaţiei sale caritabile, G-Unity Foundation, relatează tmz.com.