Life-Inedit

Noua Zeelandă „se apără”, după ce o jurnalistă însărcinată a trebuit să apeleze la talibani pentru ajutor

Charlotte Bellis, o jurnalistă din Noua Zeelandă, spune că a fost forţată să se întoarcă în Afganistan după ce cererea ei a fost întâmpinată cu „clauze şi aspecte tehnice confuze”.

Un avocat din Zimbabwe îşi foloseşte timpul liber pentru a ilustra pandemia COVID-19 prin artă

În ceea ce pare a fi un univers diferit – în acele zile înainte de sosirea COVID-19 – David Ngwerume era îmbrăcat frumos, într-un costum închis la culoare, cămaşă albă şi cravată, lucrând ore îndelungate la firma lui de avocatură. Totuşi, restricţiile venite odată cu pandemia i-au adus avocatului mai mult timp liber, un lucru […]

Cel mai mare fan al Jocurilor Olimpice: a investit peste 79.000 de dolari în suveniruri. Întreaga sa poveste

Un tânăr din Beijing caută zilnic pe eBay diverse suveniruri, transformându-şi casa într-un muzeu dedicat Jocurilor Olimpice.

Riscul tatuajelor: desenele pot fi îndepărtate de piele, dar nu mereu şi din corp

Cei care aleg să-şi facă tatueze ceva pe piele ştiu că nu este întotdeauna o alegere definitivă şi că pot renunţa în orice moment la simbolurile sau mesajele inscripţionate pe piele.

Viaţa ”magică” a femeii care poate vedea 100 de milioane de culori. „Sunt foarte încântată de viaţă şi de frumuseţe”

Până acum 10 ani, spune Antico, „nu ştiam că nu experimentam lumea aşa cum o fac ceilalţi oameni. Pentru mine, lumea era într-adevăr foarte colorată. Este ca şi cum nu ştii că eşti o zebră decât dacă nu eşti o zebră”, potrivit The Guardian. În copilărie petrecută în Sydney, Antico spune că a fost întotdeauna […]

Inedit. Un bărbat creează un şarpe gigant din gheaţă VIDEO

Sculpturile din gheaţă sunt întotdeauna inedite, mai ales dacă sunt gigante.

După Djokovic, încă un nume greu riscă să nu fie primit în Australia. „Nu contează cine eşti, aşa sunt regulile”

Australienii sunt mai hotărâţi ca niciodată, un nume important din industria muzicii riscând să nu îşi poată susţine concertele din cauza vaccinului.

Putin ia măsuri împotriva internetului. Vrea să interzică „conţinutul toxic”

Preşedintele Vladimir Putin consideră internetul ca fiind principalul vinovat în coruperea de minori, intentionând a lua măsuri drastice pentru interzicerea conţinutului „toxic”.

Investiţii pentru a salva populaţiile de koala. Măsurile adoptate de guvernul australian

Australia va cheltui încă 35 de milioane de dolari în următorii patru ani pentru a proteja habitatul koala, dar şi pentru a încetini declinul speciilor vulnerabile, a anunţat sâmbătă guvernul. Marsupialele au fost decimate de incendii şi diverse boli, estimările actuale arătând că mai puţin de 58.000 de exemplare îşi duc traiul prin pădurile australiene. […]

Guvernul australian investeşte 1 miliard de dolari în Marea Barieră de Corali. „Văd acest angajament ca un efort de ultimă oră”

În luna decembrie, în Marea Barieră de Corali s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi, cu niveluri „alarmante” de căldură care au pus bijuteria oceanului în pragul unei alte albiri în masă a coralilor, potrivit unor analize a oamenilor de ştiinţă din guvernul SUA. Vineri, guvernul Morrison a anunţat 1 miliard de dolari pentru conservarea recifului […]

Cea mai scumpă şi rapidă ambulanţă din lume. Supermaşina are 440 de diamante şi prinde 400 km/h

Ambulanţa a fost fabricată în Emiratele Arabe Unite de către compania W Motors şi este o supermaşină Lykan HyperSport, conform Nationalnews.   Maşina este realizată din fibră de carbon handmade şi echipată cu display futuristic, holograme 3D, navigare prin satelit şi sistem care se conectează la Internet.    Pe exterior este inscripţionat sloganul „Dubai, the […]

Imagine impresionantă cu România, văzută din Spaţiu

În imaginea surprinsă de către satelit se observă, impunător şi bine definit. arcul Carpaţilor, dar şi Podişul Transilvaniei, situat în centru, precum şi podişurile subcarpatice, dar şi deschiderea generoasă la Marea Neagră.   Graniţele ţării noastre aduc cu forma unui peşte şi cuprind toate tipurile de unităţi acvatice: fluvii, râuri, lacuri, ape subterane şi ape […]

A îngheţat cascada cu apă termală din Topliţa VIDEO

BBC difuzează imagini cu cascada cu apă termală din Topliţa, judeţul Harghita, care a îngheţat pentru prima dată în ultimii ani.

Dr. George Vasilescu despre tratarea infertilităţii şi afecţiunilor ginecologice la Sovata

Tratamentele pentru infertilitate şi afecţiuni ginecologice sunt cele care au dat renumele staţiunii Sovata. Aceste proceduri/tratamente efectuate în baza de tratament a hotelurilor Ensana sunt coordonate de către un medic ginecolog specializat în tratarea infertilităţii de cuplu prin metode clasice şi naturale, pentru a garanta un beneficiu maxim în funcţie de patologie, respectiv de medicul […]

Peste 200 de specii noi au fost descoperite în regiunea Mekong. Anunţul WWF

Un triton cu coarne de diavol, un bambus rezistent la secetă şi o maimuţă care poartă numele unui vulcan s-au numărat printre cele 224 de specii noi descoperite în regiunea Mekong Mare în 2020, a declarat miercuri un grup de conservare a naturii, conform CNN.

Ce se ascunde în zonele întunecate ale cerului? Cristian Presură, în dialog cu astrofiziciana Aurora Simionescu

Aurora Simionescu este astrofizician în cadrul Institutului Olandez pentru Explorare Spaţială (SRON) şi aduce în discuţie subiectul energiei întunecate şi explică, pe înţelesul tuturor, ce există în zonele de pe cer pe care nu vedem cu ochiul liber.   Omul de ştiinţă vorbeşte despre „Universul nevăzut” şi despre „părţile” care nu vor fi vreodată observate, […]

Mâncare sau artă? Cum arată creaţiile spectaculoase ale unui artist japonez. FOTO VIDEO

Bucătăria japoneză presupune ca mâncarea să arate bine, nu doar să fie gustoasă. Aşa că artiştii culinari locali iau provocarea în serios, pregătind cu migală orice aliment. Este şi cazul lui Gaku, care, cu ajutorul unui cuţit, reuşeşte să modeleze fructe şi legume, creând modele deosebite. Spre exemplu, doar din broccoli, artistul reuşeşte să creeze […]

Un nou progres pentru medicina regenerativă. Unei broaşte i-a crescut piciorul la loc

Unei broaşte africane i-a recrescut un picior pierdut, după ce a fost tratată cu un cocktail de medicamente, într-un progres semnificativ pentru medicina regenerativă.

Poveste cu final fericit în Marea Britanie: şi-a găsit pisica dispărută după mieunat, la telefon

O femeie din Marea Britanie şi-a regăsit pisica dispărută de 8 luni recunoscându-i, din greşeală, mieunatul prin telefon.

Oamenii de ştiinţă au descoperit un obiect „înfricoşător” care se roteşte în Calea Lactee

Obiectul a fost descoperit pentru prima dată de către Tyrone O’Doherty, student cu onoruri la Universitatea Curtin, într-o regiune din vestul Australiei, cunoscută sub numele de Murchison Widefield Array, folosind un telescop şi o nouă tehnică pe care a dezvoltat-o. Acesta a observat că obiectul eliberează o explozie uriaşă de energie radio timp de un […]

Mini-sate construite special pentru oamenii străzii. Vezi cum arată acestea

Lipsa adăposturilor a devenit o criză umanitară, iar numărul persoanelor care trăiesc pe străzi a crescut de când a început pandemia. În oraşul Los Angeles, autorităţile locale au declarat că peste 60.000 de persoane nu au un adăpost stabil, însă responsabilii unor organizaţii caritabile spun că cifra totală s-ar încadra, mai degrabă, între 80.000 şi […]

O celebră platformă de streaming intră din vară pe piaţa locală. Despre cine este vorba

Platforma de streaming Disney Plus va intra din vară în 42 de ţări din Europa, Africa şi Asia, inclusiv în România, potrivit unui anunţ al companiei.

Noi specii pe cale de dispariţie la Mekong. Maimuţele fantomatice şi tritoni crocodili sunt doar două dintre acestea

Regiunea Mekong include Cambodgia, Laos, Myanmar, Thailanda şi Vietnam.   „Aceste specii sunt extraordinare, frumoase ale milioanelor de ani de evoluţie”, a declarat K. Yoganand, liderul regional al WWF-Greater Mekong pentru criminalitatea vieţii sălbatice şi a animalelor sălbatice, potrivit Reuters.   Oficialii au adăugat că specia era „sub mare ameninţare”, multe dintre ele „dispărând chiar […]

O rachetă SpaceX este pe cale să lovească Luna. Impactul ar putea avea loc în martie

Însă, după ce a finalizat o ardere lungă a motoarelor sale şi a trimis Observatorul climatic din spaţiul cosmic profund al NOAA în drumul său spre aşa-numitul punct Lagrange – o poziţie neutră din punct de vedere gravitaţional de patru ori mai departe decât Luna şi în linie directă cu Soarele – a doua treaptă […]

Întâmplare ciudată în Italia. Un bărbat în vârstă de 88 de ani voia îngheţată, dar nu avea certificat verde, aşa că a scos pistolul

Un bărbat de 88 de ani nu a vrut să renunţe la îngheţată şi a scos pistolul când agentul de securitate i-a cerut certificatul verde.

Cântăreaţa Jazmine Sullivan lansează o ediţie de lux a ultimului său album

Cântăreaţa, compozitoarea şi producătorul R&B Jazmine Sullivan lansează, pe 11 februarie, o ediţie de lux a albumului ei nominalizat la Grammy, „Heaux Tales”.

82% dintre europeni şi-ar dori să poată şterge definitiv ceva postat pe profilul lor de socializare

82% dintre europeni şi-ar dori să poată şterge definitiv ceva postat pe profilul lor de socializare în 2021, arată un studiu realizat de Karpersky.

O nouă dispută muzicală: Taylor Swift, indignată de remarcile lui Damon Albarn. Ce a supărat-o pe artistă

Taylor Swift l-a criticat pe Damon Albarn, solistul trupei Blur şi, ulterior, al trupei Gorillaz, după ce ar fi speculat că aceasta nu îşi scrie propriile melodii singură. Într-un interviu pentru LA Times, Albarn ar fi numit-o pe Swift, în mod ironic,„un compozitor excelent”, afirmând că de fapt „ea nu îşi scrie singură propriile cântece”. […]

James Webb a ajuns la destinaţie. Ce distanţă a parcurs noua „maşină a timpului”

Cel mai mare şi mai puternic telescop spaţial din lume şi-a atins destinaţia finală - un post de observaţie la un milion de mile distanţă de Pământ.

Luna de gheaţă a planetei Saturn ar putea fi o lume oceanică „invizibilă”. Cercetătorii analizează dacă poate fi locuibilă

„Dacă Mimas are un ocean, aceasta reprezintă o nouă clasă de lumi oceanice mici, „invizibile”, cu suprafeţe care nu trădează existenţa oceanului”, a declarat într-un comunicat Alyssa Rhoden, autorul studiului, cercetător la Southwest Research Institute din Boulder, Colorado.   Luna se află la doar 186.000 de kilometri de Saturn şi are nevoie de puţin peste […]

O turistă a fost arestată la Auschwitz, după o poză în faţa lagărului. Ce gest a făcut aceasta

Doi turişti de naţionalitate olandeză au avut de-a face cu poliţia poloneză după ce unul dintre ei a vrut să se fotografieze într-un mod nepermis în faţa porţii lagărului de la Auschwitz.

A câştigat 3 milioane de dolari la LOTO, dar e-mailul i-a intrat la SPAM. Povestea completă

O femeie din Michigan, SUA, era cât pe ce să rateze un premiu de 3 milioane de dolari pentru că e-mailul de notificare a ajuns în folderul de spam.

Dorinţa de a avea o viaţă mai bună l-a ajutat să trăiască. Un pasager clandestin a stat ascuns la roata unui avion peste 11 ore

Un pasager clandestin a fost găsit în viaţă după ce a stat ascuns la roata unui avion care a aterizat la Amsterdam, după ce a zburat mai mult de 11 ore.

NASA: Erupţia vulcanului Tonga a fost mai puternică decât bomba atomică de la Hiroshima

Locuitorii Insulei Tonga spun că mai mult de 80% din populaţie a fost afectată din cauza dezastrului natural care a avut loc. Trei persoane şi-au pierdut viaţia în timpul tsunami-ului.   Înainte de erupţie, insula vulcanică Tonga era formată din două insule separate, unite de un nou teren format în 2015.   NASA spune că […]

Documentarul „Mercedes Gleitze” – un omagiu cinematografic adus înotătoarei britanice

„Mercedes Gleitze” este un nou film care celebrează prima femeie din Marea Britanie care a înotat prin Canalul Mânecii.

Fenomene meteorologice extreme în Turcia şi Grecia

În timp ce zăpada este mult aşteptată în zonele muntoase continentale, anul acesta temperaturile scăzute şi ninsorile abundente au ajuns până în Turcia şi Grecia.

Un vehicul de marfă SpaceX Dragon se întoarce pe Pământ. Ce conţine acesta

Un vehicul de marfă SpaceX Dragon urmează să se întoarcă luni, 24 ianuarie, pe Pământ, după o misiune la Staţia Spaţială Internaţională.

Trei sferturi dintre copiii românilor sunt certaţi la şcoală, iar foarte mulţi dintre ei sunt pedepsiţi de părinţi

76% dintre elevi sunt certaţi la şcoală, iar 56% dintre părinţi îşi pedepsesc copiii, arată o statistică realizată de organizaţia Salvaţi Copiii România.

James Snyder, starul din Harry Potter, a fost concediat de la Broadway, după acuzaţii de conduită greşită

Actorul James Snyder, din „Harry Potter şi Copilul blestemat”, a fost concediat din producţia de pe Broadway în urma unei plângeri de comportament necorespunzător a unui co-star.

Un pasager clandestin din Africa de Sud a supravieţuit unui zbor de 11 ore în compartimentul roţilor unui avion

Un pasager clandestin a fost descoperit duminică în compartimentul în care se retrag roţile din faţă ale unui avion de marfă care a aterizat pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, venind din Africa de Sud, relatează Reuters. „Bărbatul se simte bine având în vedere circumstanţele şi a fost dus la spital”, a precizat poliţia, care se […]