Poşta britanică (Royal Mail) va emite în 2014 aceste timbre în cadrul unor colecţii speciale – „Remarkable Lives”, „Great British Films”, „Buckingham Palace”, „Working Horses”, „Sustainable Fish”, „Seaside Architecture” şi „Classic Locomotives of Wales”, relatează dailymail.co.uk.
Seria „Remarkable lives”, care va fi lansată pe 25 martie, se doreşte un tribut adus personalităţilor din sport, economie şi arte care s-au remarcat prin acte de eroism. Această serie include şi un timbru special, dedicat actorului de teatru şi film Alec Guinness.
Seria „Great British Films” include şase timbre dedicate unor producţii cinematografice britanice lansate după Al Doilea Război Mondial. Printre ele se numără un timbru dedicat peliculei „A Matter Of Life And Death” (1946), în care rolurile principale au fost interpretate de actorii Kim Hunter şi David Niven.
Potrivit Royal Mail, seria „Buckingham Palace” va fi dedicată în întregime acestui palat regal, una dintre cele mai celebre clădiri din lume.
Poşta britanică estimează la 2,5 milioane numărul colecţionarilor de timbre din Marea Britanie. Regina Elizabeth a II-a a aprobat designul tuturor timbrelor înainte ca acestea să fie imprimate.
Seriile speciale de timbre lansate în Marea Britanie în ultimii 50 de ani celebrează evenimentele şi aniversările marcante din viaţa şi patrimoniul britanic.