Palatul Aigai din nordul Greciei a fost redeschis complet vineri, după o renovare de 16 ani care a costat peste 20 de milioane de euro şi a inclus sprijin financiar din partea Uniunii Europene. A fost cea mai mare clădire din Grecia clasică.
A fost construit în urmă cu peste 2.300 de ani, în timpul domniei tatălui lui Alexandru, Filip al II-lea, care a transformat regatul Macedoniei într-o putere militară dominantă a Greciei antice. Aigai a fost capitala regatului.
„După mulţi ani de muncă minuţioasă, putem dezvălui palatul… Ceea ce facem astăzi este un eveniment de importanţă globală”, a declarat vineri premierul Greicei, Kyriakos Mitsotakis.
Palatul conţinea curţi mărginite de coloane, lăcaşuri de cult şi săli de banchet spaţioase şi se întinde pe o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi.
Rămăşiţele palatului şi mormintele regale din apropiere sunt incluse în Patrimoniul Mondial al Naţiunilor Unite în zona de lângă satul modern Vergina.