- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (05.08.2014, 13:31)
- Dorina Călin
Palatul Parlamentului, pe locul al treilea într-un TOP al celor mai impunătoare clădiri din lume - FOTO
Palatul Parlamentului din Bucureşti se află pe locul al treilea într-un top zece al celor mai impunătoare clădiri din lume, realizat de publicaţia britanică The Independent.
Urmărește
8657 afișări
Palatul Parlamentului, pe locul al treilea într-un top al celor mai impunătoare clădiri din lume (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)
Această listă a celor mai impunătoare clădiri din lume a fost inspirată de volumul "Bricks & Mortals: Ten Great Buildings and the People They Made", de Tom Wilkinson, care a fost publicat de editura Bloomsbury, în luna iulie.
Clasamentul a fost realizat pe baza propunerilor făcute de mai mulţi scriitori şi jurnalişti.
Pe prima poziţie în top se află clădirea Panteonului din Roma, care a fost construită iniţial ca templu pentru cele şapte zeităţi guvernatoare ale celor şapte planete în statul religios al Romei Antice, din secolul al VII-lea, fiind transformată într-o biserică creştină.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Kremlinul dezinformează: Operaţiune militară fictivă la graniţa României cu Ucraina
-
Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump
-
Prima amendă prin sistemul e-SIGUR: Permis suspendat pentru vitezoman
Pe locul al doilea se situează mănăstirea medievală Rocamadour din sudul Franţei.
Clădirea Palatului Parlamentului, situată pe locul al treilea în top, este descrisă ca fiind "hidoasă, dar impresionantă".
Următoarele clădiri în top sunt, în ordine, La Mezquita de Cordoba din Spania, construită ca moschee şi transformată în catedrală, Biblioteca Universităţii Cambridge din Anglia, Castelul Neuschwanstein din Germania, King's College Chapel din Cambridge, Catedrala Saint Paul din Londra, monumentul Taj Mahal din India şi Liverpool Catholic Cathedral.
Clădirea Palatului Parlamentului, numită şi Casa Poporului, se află situată în partea centrală a Bucureştiului şi are o suprafaţă desfăşurată pe 330.000 de metri pătraţi, se arată pe site-ul casapoporului.ro.
Clădirea este înscrisă în Cartea Recordurilor la capitolul Clădiri Administrative, pe locul al doilea în lume după clădirea Pentagonului, iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 metri cubi ai săi, pe locul al treilea în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spaţiale de la Cape Canaveral din Florida şi după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic. Construcţia depăşeşte cu 2% volumul piramidei lui Keops din Egipt.
Casa Poporului a fost construită în cadrul proiectului "Bucureşti", început în anul 1978, ca o replică a oraşului stat Phenian din Coreea de Nord. După cutremurul din 1977, dictatorul Nicolae Ceauşescu a ordonat "reconstruirea" Bucureştiului cu un nou oraş, un stat în stat, aşa că, începând cu anii 1978 - 1979, a avut loc concursul la nivel naţional pentru reconstruirea Bucureştiului. După un concurs ce a durat aproape patru ani, Anca Petrescu a câştigat postul de arhitect-şef al celui mai controversat proiect construit până acum în România. Şantierul propriu-zis a început în anii 1980 cu demolarea a peste 7 kilometri pătraţi din vechiul centru al Capitalei şi relocarea a peste 40.000 de oameni din această zonă. Printre clădirile dispărute se număra Mănăstirea Văcăreşti, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naţionale şi stadionul Republica.
Citește pe alephnews.ro: Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prințul Harry soluționează procesul împotriva tabloidelor lui Rupert Murdoch. News Group Newspapers și-a cerut scuze public
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe