Pamela Anderson a lucrat ca voluntar la un centru pentru protecţia animalelor

Pamela Anderson, o renumită activistă pentru drepturile animalelor, a mărturisit într-un interviu recent că a lucrat ca voluntar la un centru pentru protecţia animalelor sălbatice din California, informează femalefirst.co.uk.

Urmărește
67 afișări
Imaginea articolului Pamela Anderson a lucrat ca voluntar la un centru pentru protecţia animalelor

Pamela Anderson a lucrat ca voluntar la un centru pentru protecţia animalelor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Pamela Anderson, fostul star al serialului "Baywatch", militează de mulţi ani pentru drepturile animalelor şi a participat la numeroase campanii de strângere de fonduri pentru protejarea mediului înconjurător.

Într-un interviu acordat recent publicaţiei britanice Fabulous, starleta canadiană a mărturisit că pasiunea ei pentru cauza ecologistă a îndemnat-o să lucreze ca voluntar în cadrul California Wildlife Center din Santa Monica.

Printre sarcinile primite, ea trebuia să cureţe cuştile păsărilor, să hrănească puii de bufniţă şi să elibereze animalele în mediul lor natural imediat după ce se simţeau suficient de bine pentru a supravieţui pe cont propriu în sălbăticie.

"Am curăţat excrementele din toate cuştile păsărilor şi a trebuit să îi hrănesc pe toţi puii de bufniţă cu bucăţi de şoareci congelaţi. Uneori mi se încredinţa misiunea de a elibera animalele în sălbăticie, dar nu sunt un şofer bun şi nu am simţul direcţiei. Îmi amintesc că mi s-a încredinţat o colivie cu o cioară şi m-am rătăcit. Am mers în trei locuri diferite înainte de a ajunge în locul unde pasărea a fost găsită iniţial", a declarat starleta canadiană.

Pamela Anderson, în vârstă de 42 de ani, este actriţă şi fotomodel, fiind cunoscută în special pentru rolurile din serialele de televiziune "Meşterul casei", "Baywatch" şi "V.I.P.". Ea a fost desemnată Playmate-ul lunii februarie 1990 de editorii revistei Playboy.

Pamela Anderson, o înfocată susţinătoare a drepturilor animalelor, le-a cerut de curând directorilor companiei SeaWorld să închidă aceste parcuri de distracţii acvatice, declarând că balenele nu ar trebui să fie ţinute în captivitate. Totodată, Pamela Anderson i-a trimis, la începutul lunii iunie, o scrisoare premierului rus Vladimir Putin, în care îi cere acestuia să interzică în Rusia importul de piei de focă provenind din Canada.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici