Pantofi care se repară singuri, datorită unui cauciuc "autocicatrizant"

Acest material, sintetizat pe bază de acizi graşi de origine vegetală, este compus din mici molecule ce se adună în reţele supramoleculare care, dacă sunt rupte, se adună la un loc singure şi îşi regăsesc forma şi elasticitatea iniţiale, potrivit unui studiu apărut în revista Nature.

Printre posibilele aplicaţii se numără ţesăturile pentru veşminte ale căror găuri se repară singure sau tălpi de pantofi care nu se deformează. Anumite părţi ale automobilelor ar putea fi confecţionate din acest material care se "autorepară", nemaifiind nevoie de o vizită la mecanicul auto. Rosturile dintr-un zid, garniturile, căptuşelile etc. pot fi confecţionate din acest tip de material, a spus Ludwik Leibler, director al laboratorului Materii moi şi chimie, din cadrul CNRS, Centrul naţional francez de cercetări ştiinţifice, şi de la ESPCI, o şcoală de ingineri din Paris.

"Procesele de ruptură şi reparare se pot repeta de mai multe ori", a explicat Leibler.

Arkema a indicat, într-un comunicat, că, datorită chimiei supramoleculare, va fabrica "orice tip de produs care, după ce s-a fisurat sau s-a spart, poate fi în continuare utilizat graţie «autocicatrizării»".

"Avem două familii de produse gata să fie scoase pe piaţă", a căror dezvoltare este mai avansată decât cea a grupului cauciucurilor, a explicat Manuel Hidalgo, cercetător la Arkema.

Prima priveşte bitumurile, care utilizează, ca şi în cazul cauciucului, molecule de origine vegetală. Pentru a obţine amestecul de polimeri care oferă o mai bună rezistenţă pentru construcţia de drumuri decât cele fabricate pe bază de hidrocarburi, "se asociază moleculele, de exemplu, cu uleiuri vegetale, pentru a le da o formă solidă la temperatura ambiantă", a explicat Hidalgo. În această familie se includ şi adezivi, lacuri şi vopsele. Fabricarea la temperaturi mai joase implică şi un consum redus de energie.

A doua familie priveşte materialele plastice făcute din molecule mai mari, asociate, de asemenea, prin legături moleculare non-permanente, astfel încât au un grad mai mare de biodegrabilitate şi sunt mai rezistente la solvenţi.