Parlamentarul britanic Lembit Opik, iubitul Gabrielei Irimia, a sosit la Cluj

Publicat: 14 08. 2007, 21:28
Actualizat: 05 11. 2012, 16:06

Gabriela şi Monica Irimia au sosit în urmă cu câteva zile în oraşul lor natal, Cluj, unde, în afară de faptul că îşi revăd familia, au hotărât să-şi rezolve şi problemele medicale.

Potrivit anorak.co.uk, cele două surori şi-ar fi programat a doua serie de operaţii pentru remodelarea sânilor. Gemenele s-au programat la o clinică pentru a corecta o operaţie nereuşită de mărire a sânilor făcută la Londra, în 2006, care a costat 12.000 de lire sterline.

"Implanturile Monicăi sunt foarte proaste", a indicat medicul chirurg Ovidiu Iva. "Operaţia pe care a făcut-o anul trecut a fost un eşec total", ar fi adăugat acesta.

Înainte de operaţiile de reconstrucţie a sânilor, Gabriela, în vârstă de 24 de ani, va fi supusă unei operaţii de eliminare a unor pietre la rinichi, săptămâna viitoare.

Presa din Marea Britanie scrie, de câteva zile, că parlamentarul Lembit Opik, cu care Gabriela are o relaţie de şapte luni, va fi alături de aceasta pentru a o încuraja.