Parlamentul stinge lumina la 27 martie, în „Ora Pământului”
Potrivit memorandumului, pe 27 martie se va desfăşura la nivel mondial un eveniment menit să atragă atenţia comunităţii internaţionale asupra necesităţii protejării factorilor de mediu, menţionându-se faptul că, în România, manifestarea va fi patronată de Organizaţia Internaţională World Wide Fund for Nature.
Direcţia Tehnică va asigura întreruperea temporară a iluminatului din Palatul Parlamentului, în intervalul orar 20.30 – 21.30.
În 2007, autorităţile şi locuitorii oraşului australian Sydney au luat poziţie faţă de ameninţarea pe care o reprezintă încălzirea globală, peste două milioane de persoane participând la iniţiativă, prin stingerea luminilor şi deconectarea tuturor aparatelor aflate în stand-by. Evenimentul s-a numit „Earth Hour” („Ora Pământului”) şi a constituit un mesaj privind nevoia de acţiune în ceea ce priveşte reducerea consumului de energie.
Exemplul a atras atenţia întregii planete, iar în 2008, Earth Hour a devenit o mişcare globală, 27 de oraşe mari ale lumii participând la eveniment. În 2009, sute de milioane de persoane din peste 4.000 de oraşe din 88 de ţări s-au alăturat iniţiativei.