Parolele online, uşor de aflat de către hackeri
Astfel, parole precum "1234", "password", propriul nume, "Pokemon" sau "Matrix", pot fi aflate foarte uşor de către hackeri, care pot sparge fără probleme conturi de e-mail, conturi de online banking sau pe cele de rezervări de bilete, afirmă realizatorii studiului.
Analiza a 28.000 de parole "furate" recent de pe un site popular din Statele Unite a arătat că internauţii nu depun niciun efort pentru a-şi personaliza parolele de acces.
Potrivit studiului, ale cărui rezultate au fost publicate în Information Week, 16% dintre internauţi au parole formate din propriul prenume sau din cel al unuia dintre copii, 14% preferă combinaţiile facile de taste bazate pe cronologii, de tipul "1234" sau "12345678".
În plus, cei care au tastatura setată pe engleză folosesc des combinaţiile asociative bazate pe ordinea tastelor, precum "qwerty".
Din parolele furate, 5% reprezentau nume ale unor emisiuni de televizune sau ale unor staruri apreciate de tineri, precum "hannah", inspirat de numele cântăreţei Hannah Montana. Numele de personaje de film sau desene, cum ar fi "Pokemon", "Matrix," sau "Ironman", sunt şi ele alese frecvent pentru parolare.
În afara de "password" sau variaţii de genul "password1", internauţii folosesc adesea expresii atitudinale precum "I don’t care / Nu-mi pasă", "Whatever / Mi-e indiferent", "Yes / Da" sau "No / Nu" sau expresii sentimentale precum "Iloveyou" sau "Ihateyou".
Robert Graham, reprezentant al companiei Errata Security şi coordonator al studiului, a recomandat internauţilor să se protejeze împotriva cyber-infractorilor folosind parole cu mai mult de opt caractere, care să includă o majusculă şi un simbol.
Citeşte şi:
Cele mai importante cuvinte din online, de vânzare