În luna iunie, Ben Lecomte a pornit din Hawaii pentru 80 de zile de scufundări în cel mai mare conglomerat de gunoaie marine din lume. Francezul de 52 de ani a înotat timp de 8 ore în Marea Insulă de Gunoaie din Pacific, care se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 1,6 milioane de kilometric pătraţi. Zona este de trei ori mai mare decât teritoriul Franţei şi e mărginită de curenţi extrem de puternici, care au atras deşeurile spre centru, formând astfel vortexul, a relatat CNN.
Studii recente estimează că insula cuprinde cel puţin 79.000 de tone metrice de plastic, din care 10% sau 20% ar fi ajuns în mare în urma tsunamiului care a lovit coasta Japoniei în 2011. Unele deşeuri sunt biodegradabile, dar o bună parte dintre acestea se descompun sub acţiunea soarelui şi a valurilor în ceea ce numim în mod generic microplastic.
Lecomte a mărturisit că se aştepta să găsească tot soiul de gunoaie, aşa că nu a fost surprins de periuţele de dinţi, jucăriile de plajă sau echipamentele de pescuit din apă. Cu toate acestea, a rămas neplăcut impresionat de cantitatea uriaşă de microplastic, care a transformat acea porţiune a oceanului într-o masă similară unei „supe de plastic”. Din perspectiva unui înotător, totul arată ca şi cum „ai privi un revers al cerul înnorat”.
Bărbatul nu s-a aflat în pericol, întrucât a fost capabil să se strecoare printre deşeurile mai mari şi echipamentul folosit a anulat orice posibilitate de a ingera microplastic. „Cel mai neplăcut lucru a fost priveliştea în sine”, a mai spus francezul.
Expediţa a avut ca scop obţinerea unor noi informaţii despre plasticul adunat în Pacific, dar şi curăţarea unei porţiuni a giganticei insule de gunoi. Ben Lecomte a transmis că speră să inspire cât mai mulţi oameni să „nu mai folosească produse de plastic de unică folosinţă şi să îşi regândească stilul de viaţă”.
Aceasta nu a fost prima expediţie extremă pentru Lecomte. El a parcurs în 1998, pe când avea 31 de ani, traseul dintre Capul Cod şi Franţa, iar în 2018 a încercat să stabilească recordul de a fi prima persoană care să înoate din Tokyo până în San Francisco. Furtunile violente l-au împiedicat să termine traseul.