- Home
- Life-Inedit
- TOKYO, (14.10.2009, 14:22)
Pasagerii sunt rugaţi să urineze înaintea îmbarcării în avioanele unei companii japoneze
Compania aeriană All Nippon Airways, din Japonia a cerut pasagerilor săi ca de la 1 octombrie să urineze înainte de îmbarcare, pentru a-şi reduce greutatea corporală, deci şi pe cea transportată de avion.
Urmărește
25 afișări
Pasagerii sunt rugaţi să urineze înaintea îmbarcării în avioanele unei companii japoneze (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Noua prevedere este testată timp de o lună, pe 38 de zboruri interne pe ruta Tokyo - Sapporo - Okinawa, precum şi pe patru zboruri internaţionale, pe ruta Tokyo - Singapore şi retur.
În sălile de îmbarcare vor exista ecrane de informare pe care va fi afişată cererea ca pasagerii să meargă la toaletă înainte de a se urca în avion.
Potrivit purtătorului de cuvânt al companiei aeriene, dacă oamenii vor respecta această cerinţă, avionul va consuma mai puţin combustibil şi, astfel, se vor reduce emisiile de dioxid de carbon (CO2).
Măsura face parte dintr-un program experimental numit "e-flight", ce conţine numeroase iniţiative asemănătoare, precum înlocuirea paharelor din sticlă cu cele din plastic sau folosirea lemnului reciclat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe