R: Multe dintre cele mai de succes apariţii live ale dumneavoastră alături de majoritatea muzicienilor din această ligă s-au petrecut în Japonia. Ştiu că aveţi o pasiune pentru Japonia, că aţi locuit chiar un timp acolo. De unde vine ea? Cum aţi explica-o unui om care nu cunoaşte Japonia, n-a fost vreodată acolo şi nu ştie mare lucru despre cultura japoneză a zilelor noastre?
P.G.: Este o întrebare grea. Pasiunea mea pentru Japonia vine, în mod cert, din pasiunea Japoniei pentru mine. Aici vine partea mai grea: este o pasiune pentru mine pe care chiar nu ştiu cum să mi-o explic. Nu ştiu de unde vine pasiunea lor pentru mine, dar pot să vă spun că, la începuturile Mr. Big, trupa avea, în Japonia, un succes nebun. Mai mare decât oriunde altundeva în lume.
După ce am părăsit trupa, albumele mele solo au fost excelent primite în Japonia. Japonia a fost întotdeauna o ţară care m-a sprijinit extraordinar de mult, aşa că, pentru că ei au fost interesaţi de mine, am devenit şi eu, firesc, interesat de ei. Cât priveşte dragostea japonezilor pentru rock, pentru muzicienii ca noi, pentru rock-ul progresiv în special, iarăşi este ceva ce nu pot explica cu uşurinţă. V-aş spune doar că este firească.
Pentru mine, muzica rock este o muzică minunată şi cred că ar trebui să fie iubită peste tot. Este muzica mea preferată, aşa că răspund: Normal că este iubită, este cea mai frumoasă muzică!
(Interviu realizat de Ovidiu Vanghele, [email protected])