Actorul Alan Arkin, internat după ce a suferit un accident cerebral
În vârstă de 81 de ani, Alan Arkin a suferit „un mic accident cerebral” luni, a fost spitalizat şi apoi externat joi, chiar în ziua premierei noului său film, „Haos de Crăciun/ Love the Coopers”.
Surse apropiate actorului au declarat pentru site-ul de ştiri mondene tmz.com că accidentul cerebral nu a lăsat sechele.
Un purtător de cuvânt al starului a declarat pentru JustJared.com: „A avut un mic accident cerebral, dar se simte bine”.
Veteranul actor a jucat în numeroase filme şi a fost premiat, printre altele, cu un Oscar şi un BAFTA, pentru rolul din „Fiecare se crede normal/ Little Miss Sunshine” (2006), şi un Glob de Aur, pentru „Vin ruşii, vin ruşii/ The Russians Are Coming the Russians Are Coming” (1966). A fost nominalizat, de asemenea, la premiile Emmy, BAFTA, Globul de Aur şi Oscar, printre altele, pentru rolul din „Argo”, de Ben Affleck.