Peste două mii de persoane au asistat la mitingul aviatic de la Ghimbav - VIDEO, GALERIE FOTO

Peste două mii de persoane au participat, sâmbătă şi duminică, la mitingul aviatic "Transilv Aero Show", organizat pe Aerodromul din Ghimbav, piloţiii Peter Besenyei şi Veres Zoltan din Ungaria făcând un adevărat spectacol aerian de acrobaţie şi îndemânare.

Urmărește
264 afișări
Imaginea articolului Peste două mii de persoane au asistat la mitingul aviatic de la Ghimbav - VIDEO, GALERIE FOTO

Peste două mii de persoane au asistat la mitingul aviatic de la Ghimbav (Imagine: Mihaela Cojocariu/Mediafax Foto)

GALERIE FOTO

Mitingul aviatic

Dacă prima zi de spectacol, sâmbătă, vremea a fost extrem de favorabilă piloţilor şi acrobaţilor aerieni, duminică dimineaţă a plouat, însă piloţii şi-au continuat spectacolul.

Video Stirileprotv.ro

Printre cei prezenţi la Ghimbav s-au numărat George Rotaru, directorul Aeroclubului României şi Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român şi preşedinte al Consiliului Ştiinţific din cadrul Agenţiei Spaţiale Române.

Spectacolul din cele două zile de miting aviatic a început cu demonstraţii de paraşutism, motorparapente, gyrocopter, defilări cu avioane de tip ULM sau Zlin. Senzaţia spectacolului au fost piloţii acrobaţi Peter Besenyei şi Veres Zoltan din Ungaria.

Mitingul aviatic

Peter Besenyei, dublu campion mondial RedBull Air Race, a încântat spectatorii cu acrobaţii extrem de dificile şi spectaculoase în aer, iar Veres Zoltan, acrobat de joasă înălţime,a oferit publicului o inimă din fum formată pe cer, pe care a tăiat-o apoi cu o săgeată.

După ce au coborât din carlingă, ambii invitaţi speciali s-au declarat încântaţi de publicul braşovean, care i-a aplaudat pentru întreaga lor evoluţie, şi au promis că vor reveni în România cu prima ocazie.

După evoluţiile celor doi piloţi, au urmat Iacarii Acrobaţi, care au evoluat pe avioane YAK 52 TW, urmaţi de formaţia de EXTRA a Aeroclubului României, defilări cu elicoptere SAS Service şi Dunca Expedition, dar şi o prezentare a unui balon cu aer cald, aparţinând Aeroclubului României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici