Kristin Davis vrea să joace într-o piesă de Shakespeare
„Ştiu că probabil sună ciudat, dar întotdeauna mi-am dorit să interpretez rolul Violei din « A douăsprezecea noapte». Mi-a plăcut să citesc comediile lui Shakespeare încă de când eram copil”, a declarat actriţa.
Kristin Davis, în vârstă de 44 de ani, nu este singura actriţă de la Hollywood îndrăgostită de opera lui Shakespeare.
Al Pacino l-a interpretat pe Shylock în versiunea cinematografică a piesei „Neguţătorul din Veneţia” şi există zvonuri că ar face echipă cu regizorul şi scenaristul Michael Radford pentru o adaptare pentru marele ecran a piesei „Regele Lear”.
De asemenea, Leonardo DiCaprio şi Claire Danes au avut rolurile titulare în filmul „Romeo şi Julieta”, regizat de Baz Luhrmann.
Kristin Davis este o actriţă americană, cunoscută pentru rolul lui Charlotte York Goldenblatt din serialul de televiziune „Sex and the City/ Totul despre Sex”.