Peste zece mii de vizitatori în prima zi a Festivalului Sighişoara Medievală

Peste zece mii de vizitatori au luat cu asalt, vineri, Cetatea Sighişoarei, în prima zi a festivalului medieval, ajuns la a cincisprezecea ediţie.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Peste zece mii de vizitatori în prima zi a Festivalului Sighişoara Medievală

Peste zece mii de vizitatori în prima zi a Festivalului Sighişoara Medievală

"Jandarmii au făcut estimarea, la peste zece mii de vizitatori. Estimarea îi include şi pe cei din oraşul de jos. Cifra corespunde cu ce ni s-a transmis şi nouă din Piaţa Cetăţii şi Piaţa Sigma. Toate cele şapte mii de bilete pentru prima zi, de vineri, au fost vândute”, a declarat, pentru MEDIAFAX, responsabilul de presă al festivalului, Anca Maria Radu.

Potrivit aceleiaşi surse, prima zi de festival a fost destul de liniştită, înregistrându-se doar două conflicte ce au fost aplanate, o amendă pentru gălăgie şi câteva avertizări dictate de forţele de ordine pentru încălcări ale regulamentului strict al festivalului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici