Pete Doherty a scăpat din nou de închisoare -AFP

Cântăreţul britanic de rock Pete Doherty, acuzat de deţinere de droguri, a scăpat de închisoare încă o dată, după ce un judecător a respins condamnarea în favoarea internării într-o clinică de dezintoxicare din Londra, informează AFP.

Urmărește
1 afișare

Judecătorul Davinder Lachhar i-a dat un ultimatum solistului trupei de rock The Babyshambles: la următoarea audiere la tribunal, prevăzută în august, acesta va fi trimis la închisoare dacă nu va fi urmat un tratament de dezintoxicare într-o clinică specializată din Londra. Doherty urmează să se interneze, după spusele avocatului său, pe 16 iulie.

Pete a sosit la tribunal cu două ore întârziere şi a pledat vinovat la acuzaţia de posesie de heroină şi cannabis dar şi de două infracţiuni rutiere şi de întârziere la propriul proces din "motive întemeiate".

La ieşirea de la tribunal, cântăreţul în vârstă de 28 de ani a declarat că oricum avea de gând să se interneze, dar că a avut nevoie de cineva care să-l împingă de la spate.

Pe 5 mai, Doherty a fost arestat în plin centrul Londrei după ce poliţia a găsit asupra sa cantităţi mici din mai multe tipuri de droguri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici