- Home
- Life-Inedit
-
LONDRA, (22.12.2009, 11:15)
Pete Doherty, arestat pentru posesie de droguri
Pete Doherty, solistul trupei Babyshambles, a fost arestat, luni, în Marea Britanie, în urma unei acuzaţii de posesie de droguri, imediat ce s-a prezentat într-un tribunal unde era judecat pentru încălcarea codului rutier.
![Imaginea articolului Pete Doherty, arestat pentru posesie de droguri](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/4728/5196472/1/pete-doherty-15.jpg?width=560)
Pete Doherty, arestat pentru posesie de droguri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
În vârstă de 30 de ani, muzicianul britanic a evitat închisoarea, după ce a recunoscut, în timpul audierii de la Tribunalul din Gloucester Crown Court, că este vinovat de conducerea neglijentă a automobilului în timp ce se afla sub influenţa alcoolului, după un concert pe care trupa sa îl susţinuse în oraş, în luna iunie.
Tribunalul britanic i-a interzis să mai conducă timp de 18 luni şi l-a amendat cu 2.050 de lire sterline (aproximativ 3.300 de dolari).
Ofiţerii de poliţie l-au escortat apoi pe Pete Doherty din sala de tribunal la secţia de poliţie de vizavi, unde l-au reţinut pentru posesie de droguri.
Poliţia din Gloucester a confirmat faptul că muzicianul a fost arestat, luni, fiind acuzat de posesie de droguri, fără a preciza natura acestora.
Pete Doherty a devenit cunoscut graţie relaţiei sale cu top modelul britanic Kate Moss. Doherty şi Moss s-au cunoscut în 2005, la petrecerea organizată cu ocazia zilei de naştere a top modelului, iar relaţia lor a fost una foarte tumultuoasă, marcată de împăcări şi despărţiri violente. Pete Doherty a fost părăsit de Kate Moss la începutul verii anului 2007, după ce ea a aflat că solistul trupei Babyshambles o înşeală.
Doherty a mai avut o scurtă relaţie şi cu top modelul de origine română Irina Lăzăreanu.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22682869/1/8b61acd3-cc1f-42d5-bdfb-1514c4b54c41.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/4728/5143389/1/pete-doherty.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=5196472&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe