Peter Gabriel vrea să vorbească cu ANIMALELE. Cântăreţul britanic militează pentru un INTERNET al speciilor

Cântăreţul britanic Peter Gabriel sprijină o campanie ce promovează un "internet al speciilor", care va permite oamenilor să comunice cu animalele.

Urmărește
232 afișări
Imaginea articolului Peter Gabriel vrea să vorbească cu ANIMALELE. Cântăreţul britanic militează pentru un INTERNET al speciilor

Peter Gabriel vrea să vorbească cu animalele (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Artistul britanic s-a asociat cu Vint Cerf, un pionier al internetului, pentru a lansa cel mai recent proiect high-tech al acestuia, în urmă cu câteva zile, insistând cu acea ocazie asupra faptului că internetul va putea fi folosit pentru a-i ajuta pe oameni să înţeleagă şi să comunice mai bine cu celelalte specii cu care împart planeta, informează contactmusic.com.

"Poate că cea mai uimitoare invenţie creată de om a fost internetul. Ce s-ar putea întâmpla oare dacă am putea, cumva, să inventăm noi interfeţe - video, audio - care să ne permită să comunicăm cu fiinţele uluitoare cu care împărţim această planetă", a declarat Peter Gabriel.

Peter Gabriel şi Vint Cerf au alături de ei în acest proiect o serie de specialişti de vârf, inclusiv un psiholog în ştiinţe cognitive şi un profesor la renumitul Massachusetts Institute of Technology (MIT).

Lansând acest proiect, Peter Gabriel a difuzat în premieră un videoclip în care starul britanic apare acompaniat de o maimuţă bonobo, care, folosind un singur deget, improvizează pe o temă muzicală dată.

La rândul său, Vint Cerf consideră că pasiunea lui Peter Gabriel pentru animale va contribui la dezvoltarea şi succesul proiectului său, care ar putea fi utilizat ulterior pentru a facilita comunicarea dintre oameni şi extratereştri.

Peter Gabriel este un muzician britanic născut în 1950, devenit celebru după ce a activat în trupa de rock progresiv Genesis, în calitate de solist principal şi instrumentist. După despărţirea de Genesis, Peter Gabriel a avut o carieră solo încununată de succes. Recent, artistul şi-a concentrat eforturile asupra producţiei şi promovării muzicale, dar şi a noilor tehnici moderne de distribuţie digitală a muzicii. Peter Gabriel este implicat în numeroase acţiuni umanitare şi a primit Polar Music Prize pe 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici